1 Un psalm al lui David. Ceartă Doamne, pre cei ce se ceartă cu mine; Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine. 2 Ia pavăza şi scutul, Şi scoală-te în ajutorul meu. 3 Întinde lancea, Şi închide calea celor ce mă urmăresc; Zi sufletului meu: „Ajutorul tău eu sunt.” 4 Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie Cei ce caută sufletul meu; Fie fugăriţi şi ruşinaţi Cei ce cugetă nefericirea mea: 5 Fie ca pleava înaintea vântului, Şi îngerul Domnului să-i urmărească; 6 Fie calea lor întunecată şi lunecoasă; Şi îngerul Domnului să-i gonească. 7 Căci fără cuvânt îmi puseră în groapă laţul lor, Fără cuvânt săpară groapă vieţii mele. 8 Vie preste dânsul pe neaşteptate ruina, Şi laţul său pre care în ascuns l-a întins, să-l prindă; Cadă el în ruina sa. 9 Iar sufletul meu să se veselească în Domnul, Să se bucure de mântuirea lui. 10 Toate oasele mele să zică: „Doamne, cine este ca tine? Care scapi pre cel sărman de cel ce este mai tare decât dânsul? Da, pre cel apăsat şi pre cel sărac de prădătorul său.” 11 Martori nedrepţi se scoală; De cele ce nu ştiam m’au întrebat; 12 Răsplătitu-mi-au rău pentru bine, Văduvind sufletul meu, 13 Iar eu, când ei erau bolnavi, Îmbrăcatu-m’am cu sac, Amârît-am sufletul meu cu ajunare, Şi rugatu-m’am cu capul plecat la sân. 14 Ca cu un amic, ca cu un frate m’am purtat, ca cel ce plânge pre mumă-sa, Plin de durere, cu capul plecat. 15 Iar ei se bucurară de căderea mea, şi se adunară; Se adunară asupră-mi cu oameni de nimic şi necunoscuţi, Mă defăimară, şi nu încetează; 16 Cu caraghioşii ospeţelor Crâşnesc dinţii lor asupră-mi. 17 Doamne, până când vei privi aceasta? Scapă sufletul meu din stricăciunea lor, De puii leului pre unicul meu! 18 Lăuda-te-voiu în adunare mare, În popor numeros te voiu mări. 19 O, să nu se bucure de mine înamicii cei fără cuvânt ai mei, Cei ce mă urăsc fără temeiu să nu-şi facă cu ochiul. 20 De pace ei nu vorbesc, Şi împotriva celor liniştiţi ai pământului cugetă cuvinte amăgitoare. 21 Şi-au lărgit gura asupră-mi, zicând: Ha, ha! A văzut ochiul nostru împlinirea dorintii noastre. 22 Văzut-ai aceasta, Doamne; nu tăcea, Doamne! Nu te depărta de la mine! 23 Scoală-te, şi deşteaptă-te pentru dreptatea mea! Dumnezeul meu şi Domnul meu, pentru cearta mea! 24 Judecă-mă după dreptatea ta, Doamne, Dumnezeul meu, Ca ei să nu se bucure de mine; 25 Să nu zică în inima lor: „Ha, dorinţa noastră s’a împlinit!” Să nu zică: „Înghiţitu-l-am!” 26 Ruşineze-se şi roşească-se dela olaltă, Cei ce se bucură de nefericirea mea; Îmbrace-se cu ruşine şi ocară Cei ce se îngâmfă asupră-mi. 27 Să se bucure, şi să se veselească Cei ce doresc dreptatea mea: Şi să zică pururea: „Mare este Domnul, Care voeşte pacea servului său.” 28 Şi limba mea va spune dreptatea ta, Toată ziua lauda ta.