1 Maestrului de cântare, lui Iedutun. Un psalm al lui David. 2 Zis-am: Păzi-voiu căile mele, Ca să nu păcătuesc cu limba mea; Pune-voiu frâu gurii mele, Cât va sta nelegiuitul înaintea mea. 3 Amuţit-am în tăcere, Tăcut-am chiar şi binele; Dar durerea mea tot s’a aţâţat. 4 Inima mea înferbântatu-s’a în lăuntrul meu, Şi cugetând eu, foc a cuprins-o; Atuncia vorbit-am cu limba mea: 5 Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu, Şi măsura zilelor mele, cât este, Ca să ştiu, cât de trecător sunt. 6 Iată, pe degete urzit-ai zilele mele, Şi vieaţa mea nimic este înaintea ta: Da, o suflare este tot omul, ori cât de tare ar sta. Sela. 7 Da, ca o nălucă umblă omul, În zadar se nelinişteşte: Adună avuţii, şi nu ştie cine le va strânge. 8 Şi acum ce să aştept, Doamne? Speranţa mea este în tine! 9 De toate fărădelegile mele scapă-mă, Nu mă face de ruşine nebunului. 10 Tăcut-am, gura mea n’am deschis, Căci tu ai făcut aceasta. 11 Depărtează dela mine rana ta, Căci pier de lovirea mânei tale. 12 Când mustri pre om, şi-l pedepseşti pentru păcatul său, Tu faci să se mistue, ca molia, cele mai dorite ale lui; Da, numai o suflare este tot omul. Sela. 13 Ascultă ruga mea, Doamne! Şi ia în urechi strigarea mea; La lacrimele mele nu tăcea: Căci străin sunt la tine, Nemernic, ca toţi părinţii mei. 14 Întoarce-te dela mine, ca să mai fiu voios, Mai înainte de a mă duce şi a nu mai fi.