61
Maestrului de cântare, pe coarde. Un psalm al lui David. Ascultă, Dumnezeule, strigarea mea, Ia seamă la ruga mea! Dela marginea pământului strig către tine, În lâncezirea inimei mele; Du-mă pe stâncă, că este prea-înaltă pentru mine; Căci tu ai fost adăpostul meu, Turnul meu cel tare înaintea neamicului, Fă-mă să locuesc în cortul tău pururea, Să aflu adăpost supt scutul aripelor tale. Sela. Căci tu, Dumnezeule, ai ascultat voturile mele, Mi-ai dat moştenirea celor ce se tem de numele tău, Adaugă zile la zilele regelui, Anii săi fie ca şirul neamurilor; Să troneze în veci înaintea lui Dumnezeu, Fă ca să-l păzească mila şi adevărul tău, Aşa voiu cânta numelui tău pururea; Ca să plătesc voturile mele în fiecare zi.