1 Adevăr zic în Hristos, nu mint, ştiinţa de mine însumi dovedindu-mi împreună cu mine în duhul sfânt,
2 Că mare întristare am şi neîncetată durere în inima mea.
3 Căci aşi dorì să fiu eu însumi anatema dela Hristos pentru fraţii mei, rudele mele după trup.
4 Ca unii care sunt Israeliţi, care au înfiarea şi mărirea şi aşezămintele şi darea legii şi slujba dumnezeiască şi făgăduinţele,
5 Care au părinţi, şi din care este după trup Hristosul, care este preste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.
6 Dar nu vorbesc de felul cum a căzut cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi care sunt din Israil sunt Israeliţi;
7 Şi nu pentru că sunt urmaşii lui Abraam, sunt toţi fii, ci: „în Isaac ţi-se va numì urmaş”:
8 Adecă nu fii din trup sunt fii ai lui Dumnezeu, ci fii din făgăduinţă sunt socotiţi drept urmaşi.
9 Căci cuvântul făgăduniţei este: „pe timpul acesta voiu venì şi Sara va aveà fiu”.
10 Dar nu numai Sara avù cuvânt dumnezeesc, ci şi Rebeca având pat de la unul, dela Isaac părintele nostru.
11 – Căci deşi nu erau încă născuţi copiii şi nu făptuiră ceva bine sau rău, pentru ca găsirea cu cale a lui Dumnezeu să rămâie potrivit alegerii, nu din fapte, ci dela cel care cheamă –.
12 I-se zise că „cel mare va slujì celui mic”;
13 După cum este scris: „pe Iacob l-am iubit, iar pe Esau l-am urît”.
14 Ce vom zice dar? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie.
15 Căci zice lui Moise: „voi miluì pe oricine miluesc, şi mă voiu îndurà de oricine mă îndur”.
16 Deci dar nu este dela cel care voeşte, nici dela cel care aleargă, ci dela Dumnezeu care milueşte.
17 Căci scriptura zice lui Farao că: „pentru aceasta chiar te-am deşteptat, ca să arăt în tine puterea mea, şi ca să fie dat în ştire numele meu în tot pământul”.
18 Deci dar pe cine voeşte îl milueşte, iar pe cine voeşte îl învârtoşează.
19 Dar îmi vei zice: pentru ce se mai plânge? Căci hotărîrii lui cine se împotriveşte?
20 Negreşit, omule, tu cine eşti care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? „Nu cumva va zice plăsmuitura către plăsmuitor”: pentru ce m’ai făcut astfel?
21 Sau nu are olarul putere preste lutul lui, ca din aceiaşi frământătură să facă un vas spre cinste, iar altul spre necinste?
22 Cum dar, dacă Dumnezeu voind să-şi arete mânia şi să-şi facă cunoscut puterea îngăduì în multă îndelungă răbdare vase de mânie întocmite spre peire,
23 Şi ca să facă cunoscut bogăţia măreţii lui preste vase de milă, pe care mai dinainte le-a gătit spre mărire?
24 Astfel fiind noi, ne şi chemă nu numai dintre Iudei, ci şi dintre neamuri.
25 După cum zice şi Ozea: „Voiu numì pe care nu este poporul meu, poporul meu, şi pe care nu este iubită, iubită,
26 Şi va fi în locul unde li-se zise: voi nu sunteţi poporul meu, acolo vor fi numiţi fii ai viului Dumnezeu”.
27 Iar Isaia strigă despre Israel: „dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămăşiţa numai se va mântuì.
28 Căci el va aduce la îndeplinire şi scurt va alcătuì judecată în dreptate; pentru că Domnul va face judecată scurt alcătuită” pe pământ.
29 Şi după cum a zis mai nainte Isaia: „Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o sămânţă, ca Sodoma am fi fost şi ca Gomora am fi fost asemânaţi”.
30 Ce vom zice dar? Că neamuri care nu aleargă după îndreptăţire apucară îndreptăţirea, şi îndreptăţirea care este din credinţă;
31 Iar Israel alergând după legea îndreptăţirii nu ajunse la lege dătătoare de îndreptăţire.
32 Pentru ce? Pentru că alergarea fù nu din credinţă, ci după cum este din lucruri ale legii; căci „se loviră de piatra poticnirii”.
33 După cum este scris: „Iată eu pun în Sion piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, şi cine crede într’însul nu va fi ruşinat”.