1 După aceea Absalom, fiul lui David, având o soră frumoasă, care se chema Tamar, o iubi pre ea Amnon, fiul lui David. 2 Şi această patimă atâta chinui pre Amnon, că boli după Tamar, soră-sa. Că fecioară era, şi lui Amnon preste putinţă se părea a-i face ceva. 3 Dar Amnon avea un amic, al cărui nume era Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David; şi Ionadab era bărbat iscusit foarte. 4 Şi zise el lui Amnon: Fiu al regelui, de ce din zi în zi atâta te usuci? Vei spune mie durerea ta? Şi zise Amnon către el: Iubesc pre Tamar, sora lui Absalom, fratele meu. 5 Şi-i zise Ionadab: Culcă-te în patul tău, şi prefă-te bolnav: şi când va veni părintele tău să te vadă, să-i zici: Să vină, rogu-te, Tamar, soră-mea, să-mi dea de mâncare, şi să gătească mâncarea înaintea ochilor mei, ca eu să o văd şi să mănânc din mâna ei. 6 Amnon deci se culcă, şi se prefăcu bolnav; şi venind regele să-l vadă, zise Amnon regelui: Să vină Tamar, soră-mea, şi să gătească două turte înaintea ochilor mei, şi să mănânc eu din mâna ei.
7 Şi trimise David după Tamar în casă, şi zise: Să mergi în casă la Amnon, fratele tău, şi să-i găteşti de mâncare. 8 Şi aşa Tamar merse în casă la Amnon, fratele ei, care era culcat. Şi ea luă aluatul, îl frământă, şi găti turte înaintea ochilor lui, şi le-a fert. 9 Şi ea luă tigaia, şi o răsturnă înaintea ochilor lui; dar el nu voi să mănânce; şi Amnon zise: Să iasă dela mine tot omul! Deci ieşit-a dela el tot omul. 10 Şi Amnon zise Tamarei: Adu-mi mâncarea în cameră, şi voiu mânca din mâna ta. Şi luă Tamar turtele, ce le făcuse, şi le aduse lui Amnon, fratele ei, în cameră. 11 Şi dându-i să mănânce, el se apucă de ea, şi-i zise: Vino, culcă-te lângă mine, sora mea!
12 Iar ea îi zise: Nu fratele meu! Nu mă umili, că nu se face aşa în Israel; nu fă această faptă ruşinoasă, 13 că unde voiu duce ruşinea mea? Şi tu vei trece de nebun întru Israel. Şi acum, rogu-te, vorbeşte cu regele, că el nu mă va opri pentru tine. 14 Însă el nu voi să asculte de vocea ei: ci o birui, şi o umili culcându-se cu ea.
15 Atuncia o urî Amnon cu o ură mare foarte; încât ura, cu care o uri, fu mai mare decât iubirea cu care o iubise. Şi Amnon zise către dânsa; Scoală-te, du-te! 16 Şi ea îi zise: Pentru care treabă? A mă respinge aşa mai mare rău este decât răul întâiu ce mi-ai făcut. Dar el nu voi să o asculte. 17 Şi el chemă pre servul său, ce-l servia, şi zise: Alungă-o pre ea dela mine, şi închide uşa după dânsa! 18 Şi ea purta rochie pestriţă; că cu asemenea vestminte erau îmbrăcate ficele regelui, care erau fecioare; şi servul alungând-o, închise uşa după ea.
19 Şi Tamar luând cenuşe, o puse pe capul ei; şi rochia cea pestriţă, cu care era îmbrăcată, o rupse; şi puse mâna pe capul ei, merse şi strigă. 20 Atuncia zise către ea Absalom, fratele ei: Au doară Amnon, fratele tău, umblat-a cu tine? Ci acum, soara mea, taci, că el este fratele tău, nu lua la inimă aceasta. Şi Tamar rămase nemângăiată în casa lui Absalom, fratele ei.
21 Şi auzind regele David toate acestea, se mâniă foarte. 22 Dar Absalom nu vorbia cu Amnon fratele său nici de rău nici de bine; că Absalom urî pre Amnon, că el umilise pre Tamar, sora sa. 23 Şi fost-a după doi ani de zile, că Absalom având tunderea oilor la Baal-Hazor, ce este lângă Efraim, chemă Absalom pre toţi fiii regelui. 24 Şi Absalom merse la rege, şi zise: Iată, rogu-te servul tău face acum tunderea oilor; de ar binevoi şi regele şi servii săi să vină la servul său. 25 Şi regele zise lui Absalom: Nu, fiul meu, nu vom merge noi toţi, ca să nu-ţi fim povară; şi el mai stătu de dânsul; dar David nu voi să meargă, ci-l binecuvântă. 26 Şi zise Absalom: Dacă nu, lasă măcar pre Amnon fratele meu, să meargă cu noi. Şi regele zise către el: De ce să meargă el cu tine? 27 Şi Absalom iarăşi stătu de dânsul; şi el lăsă pre Amnon să meargă cu el, precum şi pre toţi fiii regelui.
28 Şi porunci Absalom servilor săi, zicând: Vedeţi, dacă se va veseli inima lui Amnon de vin, şi eu vă voiu zice: Loviţi pre Amnon! Atuncia loviţi-l, nu vă temeţi. Au doară nu eu vă poruncesc? Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă! 29 Şi servii lui Absalom făcură lui Amnon, precum porunci lor Absalom. Atuncia toţi fiii regelui se sculară, şi încălecară fiecare pre catârul său, şi fugiră.
30 Şi fost-a că ei încă fiind pre drum, ştire veni către David, zicând: Ucis-a Absalom pre toţi fiii regelui, şi n’a rămas nici unul din ei. 31 Deci se sculă regele, şi-şi rupse vestmintele, şi se culcă pre pământ, şi toţi servii săi stătură împrejurul lui cu vestmintele lor rupte. 32 Şi răspunse Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, şi zise: Să nu zică domnul meu, că pre toţi copiii, fiii regelui, i-au omorît! Că Amnon singur e mort. Că cum mi-a zis Absalom, hotărît era aceasta din aceea zi, când el umili pre Tamar, soră-sa. 33 Şi acum să nu pună domnul meu regele la inima sa lucrul acesta, zicând: Toţi fiii regelui au murit; că numai Amnon singur a murit.
34 Şi Absalom fugi.
Şi ridicându-şi ochii servul, ce era de straje, şi uitându-se, iată mult popor venind pre drumul de dinapoia lui, din partea muntelui! 35 Şi zise Ionadab regelui: Iată, fiii regelui vin! Cum a spus servul tău, aşa este. 36 Şi fost-a, că el abia sfârşind de vorbit, iată fiii regelui veniau, şi au ridicat vocea lor, şi plângeau. Şi regele chiar şi toţi servii lui plângeau cu bocet mare foarte.
37 Şi Absalom fugi, şi se duse la Talmai, fiul lui Ammihud, regele Gheşurului. Şi David jelea după fiul său în toate zilele.
38 Iar Absalom fugi, şi se duse la Gheşur, şi rămase acolo trei ani. 39 Şi pre David cuprinsu-l-a dorul să meargă la Absalom; că se mângăiase de moartea lui Amnon.