Cântarea cântărilor
1
1 Cântarea cântărilor lui Solomon.
2 Să mă sărute cu sărutările gurei sale! Căci mai plăcute sunt desmerdările tale decât vinul.
3 Plăcute sunt mirosului aromele tale; Aromă revărsată este numele tău; Deaceea fecioarele te iubesc.
4 Trage-mă după tine! să alergăm! Dusu-m’a regele în cămările sale; Dar ne vom veseli şi ne vom bucura numai în tine; Aminti-ne-vom desmerdările tale cele mai dulci decât vinul; Toate cu dreptate te iubesc.
5 Neagră sunt, dar plăcută, ficelor Ierusalimului! Neagră ca corturile Kedarului, frumoasă ca covoarele lui Solomon.
6 Nu vă uitaţi, că sunt neagră; Căci soarele m’a privit; Mâniatu-s’au pre mine fiii mumei mele; Pusu-m’au păzitoare preste vii; Dar via frumuseţei mele n’am păzit.
7 Spune-mi, tu, pre care iubeşte sufletul meu, unde păşunezi, Unde poposeşti la amiază? Căci de ce să rătăcesc pela turmele soţilor tăi?
8 De nu ştii tu, cea mai frumoasă dintre femei, Ieşi pe urmele oilor, Şi paşte-ţi iezii aproape de colibele păstorilor!
9 Te aseamăn, scumpa mea, Cu caii carului lui Faraon!
10 Cât de frumoşi sunt obrajii tăi cu lănţujele, Şi gâtul tău cu şiruri de mărgăritare!
11 Îţi vom face deci lănţişoare de aur, Cu stropituri de argint.
12 Când regele stă la masă. Nardul meu îşi răspândeşte mirosul său.
13 Iubitul meu plăcut îmi este, ca săculeţul de mir, Ce se odihneşte pe sânul meu.
14 Iubitul meu plăcut îmi este, ca strugurele de cipru, Din viile En-Ghedei.
15 Iată, frumoasă eşti, scumpa mea, Iată, frumoasă eşti cu ochii tăi de porumbiţă,
16 Iată, frumos şi plăcut eşti, iubitul meu! Verdeaţa este aşternutul nostru.
17 Cedrii sunt bârnele casei noastre, Şi brazii bolţile noastre.