1 Rosa Şaronului, Crinul văilor sunt eu. 2 Ca crinul între spini Este scumpa mea între fecioare. 3 Ca mărul între arborii pădurei Este iubitul meu între cei tânări; Îmi place umbra lui, supt ea petrec; Şi dulce este fructul său cerului gurei mele. 4 Dusu-m’a în casă de ospăţ, Şi iubirea sa a fost o flamură preste mine. 5 Întăriţi-mă cu must de struguri; Recoriţi-mă cu must de mere! Căci sunt bolnavă de iubirea lui. 6 Stânga lui fie supt capul meu! Şi dreapta sa să mă îmbrăţişeze! 7 Fete ale Ierusalimului, vă jur Pe gazelele şi pe căprioarele câmpului, Nu treziţi şi nu deşteptaţi iubirea; căci de sine va veni. 8 Aud vocea iubitului meu! Iată, el vine sărind preste munţi, Săltând pe colini! 9 Ca gazela, ca puiul de cerb este iubitul meu; Iată-l! stă în dosul zidului nostru, 10 Prin fereastră, se uită, printre gratii caută: Iubitul meu luat-a cuvântul, şi mi-a zis: „Scoală-te, amica mea, frumoasa mea, şi vino! 11 Căci iată, iarna a trecut, Trecut-au, trecut-au cu totul ploile; 12 Pe câmp s’au arătat florile, Timpul cântării pasărilor a sosit, Şi vocea turturicei se aude în ţarina noastră; 13 Smochinul umple cu mirositoare smochinele sale încă verzi, Viţa înfloreşte, şi răspândeşte mirosul său; Scoală-te, amica mea, frumoasa mea, şi vino! 14 Porumbiţa mea, ce stai în crăpăturile stâncelor, În adânciturile prăpastielor, Lasă-mă să văd faţa ta, lasă-mă să aud vocea ta;” Căci dulce este vocea ta şi plăcută este faţa ta. 15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, ce strică viile, Căci viile noastre înfloresc. 16 Al meu este iubitul meu; şi eu a lui sunt. El paşte printre crini. Până la răcoarea zilei, când umbrele fug, Întoarce-te, iubitul meu, aleargă ca gazela, ca puiul de cerb, Preste munţii despărţirii.