1 O de ai fi fratele meu, Care a supt ţâţa mumei mele! În uliţă de te-aş găsi, te-aş săruta, Şi nimenea nu m’ar ţinea de rău; 2 Te-aş duce şi te-aş aduce în casa mumei mele; Care m’ar învăţa să te adap cu vin aromat, Şi cu mustul din rodiile mele. 3 O, de ar fi stânga lui supt capul meu, Şi dreapta lui m’ar îmbrăţisa! 4 O fete ale Ierusalimulu, vă jur! Nu treziţi şi nu deşteptaţi iubirea, căci de sine va veni. 5 Cine-i aceasta, ce se urcă din deşert? Răzămată pe iubitul ei? zicând: Deşteptatu-te-am de supt mărul; Unde te născu mumă-ta, Unde te-a făcut ceea ce te-a născut. 6 Pune-mă ca un sigil pe inima ta, Ca un sigil pe braţul tău; Căci tare ca moartea este iubirea; Puternică ca infernul gelozia ei; Jăratecul ei un foc, o flacără a lui Dumnezeu. 7 Ape puternice nu pot stinge iubirea, Nici torentele a o îneca; De ar da cineva şi tot avutul casei sale pentru iubire, Nimenea nu i-ar ţinea socoteală. 8 Mică este sora noastră, ziseră fraţii ei, Tâţele încă-i lipsesc; Ce vom face cu sora noastră, În ziua, când vor peţi-o? De ar fi zid, am zidi un palat de argint pe ea; 9 De ar fi uşă, am închide-o cu scânduri de cedru. 10 Sunt zid, şi tâţele mele ca turnurile; Deaceea fost-am în ochii săi ca una ce află har. 11 Solomon avea o vie la Baal-Hamon; Dat-a păzitorilor via, Ca fiecare să-i aducă pentru roadele ei o mie de arginţi. 12 Via mea este a mea pentru mine: Ale tale, Solomoane, fie cele una mie de arginţi, Şi două sute celora ce păzesc roadele ei! 13 O, tu, cea ce locueşti în grădini! Soţii aşteaptă vocea ta; Lasă-mă s’o aud! 14 Porneşte repede, iubitul meu, Iute ca gazela, ca puiul de cerb pe munţii de aromate!