1 Şi în anul al patrulea al lui Dariu, regele, a fost cuvântul Domnului către Zaharia, în a patra zi a lunei a noua, a lui Chisleu. 2 Şi cei din Babilon au trimis la casa lui Dumnezeu pe Şarezer, şi pe Regem-Melec şi pe oamenii lor, să se roage Domnului; 3 Şi să vorbească cu preoţii, cari erau în casa Domnului, Dumnezeul oştirilor, şi cu profeţii; şi să-i întrebe: Trebue oare să plângem în luna a cincea, şi să ne înfrânăm, după cum am urmat a face de atâţia ani?
4 Şi a fost cuvântul Domnului, Dumnezeului oştirilor, către mine, zicând: 5 Vorbeşte către tot poporul ţării şi către preoţi, zicând: De aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şeaptea, aceşti şeaptezeci de ani, pentru mine oare aţi postit? 6 Şi de aţi mâncat şi aţi băut, nu sunteţi voi cei ce mâncau şi beau? 7 Au nu acestea sunt cuvintele pe care Domnul le-a proclamat prin profeţii de mai nainte, pe când Ierusalimul era încă locuit şi în pace, şi cetăţile din jurul său; şi toată partea de către amează-zi, şi toată câmpia erau locuite?
8 Şi a fost cuvântul Domnului către Zaharia, zicând: 9 Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, zicând: Judecaţi judecată adevărată, Şi arătaţi îndurare şi compătimire unul altuia; 10 Şi pe văduvă şi pe orfan, Pe străin şi pe sărac nu asupriţi! Şi în inimile voastre unul altuia rele nu plănuiţi. 11 Dar ei n’au voit să asculte. Şi dosul şi l-au întors, Şi urechile le-au astupat, ca să nu audă. 12 Şi inima şi-au făcut-o ca diamantul, Ca să nu asculte legea, Nici cuvintele, pe care le-a trimis lor Domnul, Dumnezeul oştirilor, Prin duhul său, prin profeţii de mai nainte: Şi aşa se făcu mânie mare dela Domnul, Dumnezeul oştirilor. 13 Şi a fost, că precum, când el striga Şi ei nu ascultau, Aşa eu nu i-am ascultat, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Când au strigat ei; 14 Ci i-am spulberat între toate popoarele, pe care ei nu le cunoşteau; Şi pământul lor a rămas în urma lor pustiu, Aşa că nimenea nu mai trecea, nici se întorcea din el; Şi aşa făcutu-s’a pustiu pământul cel dorit.