1 Când s-a hotărât să plecăm pe mare către Italia, l-au predat pe Pavel (împreună cu alţi deţinuţi) lui Iulius – centurion al cohortei împăratului.
2 Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece către porturile din Asia. Cu noi era şi Aristarh – un macedonean din Tesalonic.
3 A doua zi am sosit la Sidon. Iulius l-a tratat pe Pavel într-un mod prietenos şi i-a permis să-şi viziteze prietenii, să fie aprovizionat cu ceea ce avea nevoie.
4 Am plecat de acolo şi am navigat la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile ne erau împotrivă.
5 Am navigat pe marea deschisă – pe lângă Cilicia şi Pamfilia – şi am ajuns la Mira, în Licia.
6 Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care urma să plece în Italia, şi ne-am îmbarcat pe ea.
7 Câteva zile am navigat încet şi cu greutate. Am ajuns la Cnidus şi, pentru că vântul nu ne-a lăsat să mergem mai departe în direcţia aceea, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Salmon.
8 După ce, cu dificultate, l-am depăşit, am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, în apropierea cetăţii Lasea.
9 Am petrecut mult timp acolo, astfel încât continuarea călătoriei a devenit periculoasă, pentru că de acum trecuse Ziua Ispăşirii. Aşadar, Pavel i-a sfătuit astfel:
10 „Oameni buni, văd că, dacă ne continuăm călătoria, aceasta se va face cu mare pagubă şi cu mare pierdere nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi în privinţa vieţilor noastre!”
11 Dar centurionul era mai convins de spusele căpitanului şi proprietarului corăbiei decât de spusele lui Pavel.
12 Întrucât portul nu era potrivit pentru a petrece iarna acolo, majoritatea l-au sfătuit să iasă de acolo pe mare şi să încerce să ajungă la Fenix – un port din Creta, îndreptat către sud-vest şi nord-vest – ca să petreacă iarna acolo.
13 Vântul de sud sufla uşor, astfel încât, crezând că-şi pot atinge scopul, au navigat de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape,
14 dar curând a început să sufle un vânt violent dinspre insulă – vântul de nord-est –
15 iar corabia a fost luată de el şi, întrucât era imposibilă menţinerea corăbiei împotriva vântului, ne-am lăsat duşi de el.
16 Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, şi abia am fost în stare să ţinem sub control barca de salvare a corăbiei –
17 au luat-o la bord şi au legat nişte frânghii strâns în jurul corăbiei. De teamă să nu eşueze în bancurile de nisip ale Sirtei, au coborât vela mare şi am fost duşi astfel de vânt.
18 Eram prinşi într-o furtună foarte mare şi a doua zi au aruncat încărcătura corăbiei,
19 iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord şi echipamentul corăbiei.
20 Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar vântul n-a slăbit deloc. Până la urmă am încetat să mai sperăm că vom fi salvaţi.
21 După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, ar fi trebuit să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta – şi astfel s-ar fi evitat această pagubă şi pierdere.
22 Acum însă vă sfătuiesc să prindeţi curaj, pentru că nu vor fi pierderi de vieţi între noi, ci doar pierderea corăbiei.
23 Noaptea trecută mi s-a arătat un înger al Dumnezeului căruia Îi aparţin şi înaintea căruia mă închin
24 şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea lui Cezar – şi Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei care navighează împreună cu tine!”
25 De aceea, prindeţi curaj, oameni buni, pentru că eu am credinţă în Dumnezeu că va fi exact aşa cum mi s-a spus!
26 Acum însă trebuie să eşuăm pe o insulă oarecare.”
27 Era cam a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică şi, cam pe la miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască faptul că se apropie de uscat.
28 Au aruncat frânghia de măsurat adâncimea şi au găsit că adâncimea apei era cam de patruzeci de metri. Au înaintat încă puţin şi au aruncat din nou frânghia de măsurat adâncimea – şi au găsit cam treizeci de metri.
29 De teamă că vom eşua undeva pe coasta stâncoasă, au coborât patru ancore de la pupa şi se rugau să se facă ziuă.
30 Marinarii încercau să fugă de pe corabie – şi, prefăcându-se că se duc să coboare ancorele de la proră, au coborât pe mare barca de salvare.
31 Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi!”
32 Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.
33 Chiar înainte de a se crăpa de ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când aşteptaţi – şi în tot acest timp aţi stat flămânzi şi n-aţi mâncat nimic.
34 Vă îndemn deci să mâncaţi ceva, deoarece acest lucru este important pentru propria voastră salvare – pentru că nici un fir de păr de pe capul vostru nu va pieri!”
35 Spunând aceasta, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.
36 Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva.
37 În corabie erau, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de oameni.
38 După ce şi-au potolit foamea, au aruncat grâul în mare, uşurând corabia.
39 Când s-a făcut zi, n-au recunoscut uscatul. Au observat un golf cu plajă şi s-au hotărât ca, dacă era posibil, să ducă corabia să eşueze acolo.
40 Au tăiat legăturile ancorelor şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile care ţineau cârma, şi au ridicat în vânt vela de la catargul mic din faţă (pentru ca vântul să împingă corabia înainte) – şi s-au îndreptat spre plajă.
41 Însă corabia s-a lovit de un banc de nisip şi a eşuat – prora s-a înfipt în bancul de nisip rămânând împotmolită, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de violenţa valurilor.
42 Soldaţii plănuiau să-i omoare pe deţinuţi, ca nu cumva vreunul să evadeze înotând,
43 dar centurionul, vrând să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-şi realizeze planul. El le-a poruncit celor care ştiau să înoate să sară primii peste bord şi să înoate până la ţărm,
44 iar ceilaţi să-i urmeze ţinându-se de scânduri sau de bucăţi rupte din corabie – şi astfel au ajuns cu toţii în siguranţă la ţărm.