16
Cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi – faceţi şi voi ceea ce le-am spus şi bisericilor din Galatia să facă:
în prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare dintre voi să pună deoparte, proporţional cu ceea ce a câştigat, pentru ca atunci când vin să nu mai fie necesar să se strângă nimic.
Când voi sosi, pe cei care-i consideraţi vrednici îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.
Dacă mi se va părea potrivit să merg şi eu, ei mă vor însoţi.
Voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia (pentru că intenţionez să trec prin Macedonia).
Probabil voi petrece un timp cu voi, poate chiar toată iarna, pentru ca voi să mă puteţi trimite mai departe, oriunde aş merge.
Nu vreau să vă văd doar în treacăt. Sper să rămân un timp la voi, dacă Domnul îmi va permite.
Însă voi rămâne în Efes până la Cincizecime,
întrucât mi s-a deschis o uşă largă pentru o mare lucrare – şi sunt mulţi împotrivitori.
10 Dacă vine Timotei, aveţi grijă să se simtă binevenit între voi, pentru că şi el face lucrarea Domnului, ca şi mine.
11 De aceea, nimeni să nu-l dispreţuiască. Trimiteţi-l mai departe, ca să poată veni la mine, pentru că eu îl aştept împreună cu fraţii.
12 Cu privire la fratele Apolo – l-am rugat stăruitor să vină la voi, împreună cu fraţii. El însă n-a dorit să vină acum, ci va veni atunci când va avea o ocazie potrivită.
13 Fiţi vigilenţi! Staţi fermi în credinţă! Fiţi curajoşi! Fiţi puternici!
14 Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste!
15 Vă dau un îndemn, fraţilor: voi cunoaşteţi casa lui Ştefana, că sunt primii convertiţi din Ahaia şi că s-au dat pe ei înşişi pentru a-i sluji pe sfinţi –
16 supuneţi-vă unor astfel de oameni şi fiecăruia care lucrează şi trudeşte împreună cu ei!
17 Mă bucur de venirea lui Ştefana, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că ei, în lipsa voastră, v-au ţinut locul.
18 Ei au împrospătat duhul meu şi al vostru. Apreciaţi astfel de oameni!
19 Bisericile din Asia vă trimit salutări. Acuila şi Prisca, împreună cu biserica din casa lor, vă salută călduros în Domnul!
20 Toţi fraţii vă trimit salutări. Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă!
21 Eu, Pavel, scriu acest salut cu mâna mea.
22 Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul, să fie blestemat! Domnul nostru vine!
23 Harul Domnului Isus să fie cu voi!
24 Dragostea mea să fie cu voi toţi, în Cristos Isus!