10
Fraţilor, doresc din toată inima şi mă rog lui Dumnezeu ca ei să fie salvaţi.
Eu depun mărturie cu privire la ei că sunt zeloşi pentru Dumnezeu, însă zelul lor nu este bazat pe cunoaştere,
deoarece, ignorând modul în care Dumnezeu îi consideră drepţi pe oameni, au căutat să-şi impună propriul lor mod în care să fie consideraţi drepţi, în loc să se supună modului în care Dumnezeu îi consideră drepţi,
întrucât ţelul Legii este Cristos, pentru ca oricine crede să fie considerat drept.
Moise descrie astfel modul în care oamenii sunt consideraţi drepţi pe baza ascultării de Lege: Omul care face aceste lucruri va trăi prin ele.
Însă modul în care oamenii sunt consideraţi drepţi pe baza credinţei spune aşa: Să nu spui în inima ta: „Cine se va înălţa la cer?” (adică pentru a-L coborî pe Cristos),
sau: „Cine va coborî în Adânc?” (adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi)!
Şi atunci, ce spune el?Cuvântul este lângă tine, în gura ta şi în inima ta. Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l predicăm.
Dacă, deci, Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi salvat,
10 pentru că acela care crede din inimă este considerat drept şi acela care mărturiseşte cu gura este salvat;
11 întrucât Scriptura spune: oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.
12 Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor care-L cheamă.
13 Fiindcă oricine cheamă Numele Domnului va fi salvat.
14 Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi, dacă nu este cine să predice?
15 Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: Cât de oportună este venirea celor care proclamă Evanghelia!
16 Însă nu toţi au ascultat de Evanghelie, pentru că Isaia spune: Doamne, cine a crezut mesajul nostru?
17 Astfel, credinţa vine din ceea ce este auzit, iar ceea ce este auzit vine prin Cuvântul lui Cristos.
18 Însă eu întreb: n-au auzit? Ba da!Mesajul lor s-a răspândit în toată lumea şi cuvintele lor au ajuns la marginile pământului.
19 Însă eu întreb: oare n-a înţeles Israel? Mai întâi Moise spune:Eu vă voi face geloşi pe cei care nu sunt o naţiune, vă voi înfuria cu ajutorul unei naţiuni nesăbuite.
20 Isaia este atât de îndrăzneţ încât spune:Am fost găsit de cei care nu Mă căutau, M-am arătat celor care nu întrebau despre Mine.
21 Însă despre Israel spune: Toată ziua Mi-am întins mâinile către un popor neascultător şi împotrivitor.