4
1 Dar Iona s’a întristat cu întristare mare şi s’a tulburat.
2 Şi I s’a rugat Domnului, zicând: „O, Doamne!, oare nu acestea erau cuvintele mele pe care eu le-am grăit pe când încă mă aflam în ţara mea? Tocmai de-aceea apucasem să fug la Tarsis: fiindcă eu ştiam că Tu eşti milostiv şi îndurat, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, şi că-Ţi pare rău de răutăţi.
3 Şi acum, Stăpâne Doamne, viaţa mea ia-o de la mine; că mai bine-mi este să mor decât să trăiesc!”
4 Iar Domnul a zis către Iona: „Eşti foarte supărat?”…
5 Şi a ieşit Iona din cetate şi a şezut în preajma cetăţii; şi acolo şi-a făcut un umbrar; şi a şezut sub el, la umbră, până când va vedea ce se întâmplă cu cetatea.
6 Şi Domnul Dumnezeu i-a poruncit unui vrej, iar acesta a crescut până deasupra capului lui Iona, ca să fie umbră deasupra capului său şi să-l umbrească de necazurile lui. Şi s’a bucurat Iona de vrej: mare bucurie!
7 A doua zi de dimineaţă, însă, Dumnezeu i-a poruncit unui vierme, iar acesta a ros vrejul pe dedesubt, şi el s’a uscat.
8 Şi a fost că la răsăritul soarelui i-a poruncit Dumnezeu unui vânt cald, plin de zăduf; şi soarele lovea pe capul lui Iona, iar acesta se sfârşea şi nu mai trăgea nădejde de viaţa lui; şi zicea: „Mai bine-mi este să mor decât să trăiesc!”
9 Şi a zis Domnul Dumnezeu către Iona: „Aşa de tare te-ai mâhnit tu din pricina vrejului?”. Iar el a zis: „Foarte mult m’am mâhnit, pân’ la moarte!”
10 Iar Domnul a zis: „Ţie ţi-a părut rău de un vrej, pentru care nu te-ai ostenit, şi nici că l-ai crescut, şi care într’o noapte a crescut şi într’o noapte a pierit.
11 Dar Eu, cum să nu cruţ Ninive, cetatea cea mare, în care locuiesc mai mult de o sută douăzeci de miriade de oameni care nu-şi cunoşteau dreapta sau stânga? şi vitele lor multe?…”.