140
1 Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă;
ia aminte la glasul rugăciunii mele când strig către Tine.
2 Să se îndrepte rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta;
ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.
3 Pune, Doamne, strajă gurii mele
şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele.
4 Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug
ca să mă dezvinovăţesc cu dezvinovăţiri în păcate,
cu oameni care lucrează fărădelegea,
cu ai căror aleşi nu mă voi însoţi.
5 Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra,
dar untdelemnul păcătosului să nu ungă capul meu.
Că încă şi rugăciunea mea este întru bunăvrerile lor,
6 lângă stâncă înghiţiţi au fost judecătorii lor;
auzi-vor graiurile mele, că s’au îndulcit,
7 ca o brazdă de pământ s’au rupt pe pământ,
risipitu-s’au oasele lor lângă iad.
8 Căci către Tine-s, Doamne, Doamne, ochii mei,
în Tine am nădăjduit, sufletul să nu mi-l iei.
9 Păzeşte-mă de cursa pe care ei mi-au pus-o,
şi de pietrele de poticnire ale celor ce lucrează fărădelegea.
10 Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii,
dar eu deoparte sunt până ce voi trece.