1 Sufletul meu s-a dezgustat de viaţă.
Voi da frâu liber plângerii mele
şi voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Îi spun lui Dumnezeu:
«Nu mă considera vinovat!
Fă-mă să înţeleg de ce te cerţi cu mine!».
3 Îţi place să oprimi,
să respingi lucrarea mâinii tale
şi să faci să strălucească sfatul celor nelegiuiţi?
4 Oare ai tu ochi de carne,
ca să vezi aşa cum vede omul?
5 Oare zilele tale sunt ca zilele omului
şi anii tăi, ca zilele bărbatului,
6 că cercetezi nelegiuirea mea
şi cauţi la păcatul meu,
7 chiar dacă ştii că nu sunt vinovat
şi că nu este cine să mă salveze din mâna ta?
8 Mâinile tale m-au format
şi m-au făcut desăvârşit în întregime.
Oare mă vei distruge?
9 Aminteşte-ţi că din lut m-ai făcut
şi în ţărână mă vei face să mă întorc!
10 Oare nu m-ai muls ca laptele
şi m-ai închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele şi carne,
m-ai ţesut cu oase şi nervi.
12 Mi-ai dat viaţă şi bunăvoinţă
şi vizitarea ta mi-a păstrat duhul.
13 Dar ascundeai acestea în inima ta:
ştiu că aceasta era la tine.

14 Dacă am păcătuit, m-ai urmărit
şi de nelegiuirea mea nu m-ai lăsat nepedepsit.
15 Dacă sunt vinovat, vai de mine!
Dacă sunt drept, nu-mi ridic capul.
M-am săturat de dispreţ,
căci îmi văd mizeria.
16 Dacă s-ar înălţa [capul],
m-ai vâna ca un leu
şi ai întoarce lucrarea ta minunată faţă de mine.
17 Reînnoieşti mărturiile tale faţă de mine,
măreşti mânia ta împotriva mea,
mereu schimbând zbuciumul din mine.
18 De ce m-ai făcut să ies din sânul [mamei]?
Mi-aş fi dat duhul şi niciun ochi nu m-ar fi văzut.
19 Aş fi ca şi cum n-aş fi fost
şi din pântece aş fi fost dus la mormânt.
20 Oare nu sunt puţine zilele mele şi se termină?
Ia-ţi [privirea] de la mine, ca să mă înseninez puţin
21 înainte să mă duc
şi să nu mă mai întorc spre ţinutul întunericului şi al umbrei morţii,
22 ţinut întunecat ca bezna umbrei morţii,
fară noimă, unde strălucirea este ca bezna!”.