103
Al lui David.
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi tot ce este în mine
să binecuvânteze numele său cel sfânt!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale.
El îţi iartă toate păcatele
şi te vindecă de orice boală.
El îţi scapă viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi iubire;
el îţi satură cu bunătăţi bătrâneţea
şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
Domnul face dreptate şi judecată dreaptă
tuturor celor care suferă nedreptatea.
El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
şi faptele sale minunate fiilor lui Israel.
Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie.
10 El nu ne răsplăteşte după greşelile noastre,
nici nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este mila sa faţă de cei care se tem de el.
12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi păcatele noastre
13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el.
14 Căci el ştie din ce am fost făcuţi
şi nu uită că suntem ţărână.
15 Zilele omului sunt ca iarba,
el înfloreşte ca floarea câmpului.
16 Când suflă vântul, ea dispare,
nici locul în care a stat nu se mai cunoaşte.
17 Dar mila Domnului rămâne fără încetare
peste cel care se teme de el
şi dreptatea lui peste copiii copiilor lor,
18 peste cei care păzesc legământul său
şi îşi aduc aminte de poruncile lui, ca să le împlinească.
19 Domnul şi-a aşezat în ceruri tronul său,
stăpânirea sa se întinde peste toate.
20 Binecuvântaţi pe Domnul, toţi îngerii lui,
voi, cei puternici, care împliniţi poruncile sale ascultând de glasul cuvântului său.
21 Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate oştirile sale,
slujitorii lui, care împliniţi voinţa lui!
22 Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate lucrările lui, în tot locul stăpânirii sale! Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul!