1 Poem. Al lui Asaf.
Ia aminte, poporul meu, la învăţătura mea; pleacă-ţi urechea la cuvintele gurii mele!
2 Voi deschide gura mea în parabole,
voi descoperi cele tăinuite din vechime;
3 ceea ce am auzit şi am cunoscut,
ceea ce ne-au povestit părinţii noştri
4 nu le vom ţine ascunse de fiii lor;
vom vesti generaţiei viitoare
faptele glorioase ale Domnului, puterea şi minunile pe care el le-a făcut.
5 A statornicit o mărturie în Iacob
şi a pus o lege în Israel; a poruncit părinţilor noştri
să facă cunoscute acestea fiilor lor,
6 pentru ca să le cunoască generaţia viitoare,
fiii care se vor naşte.
Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor,
7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu şi să păzească poruncile sale.
8 Să nu fie ca părinţii lor,
o generaţie neascultătoare şi răzvrătită; o generaţie care avea o inimă nestatornică şi al cărei duh nu i-a fost fidel lui Dumnezeu.
9 Fiii lui Efraim, cei ce întind arcul şi trimit săgeata,
au dat înapoi în ziua bătăliei.
10 N-au păzit legământul lui Dumnezeu
şi au refuzat să umble în legea lui.
11 Ei au uitat de faptele lui,
de minunile pe care le arătase lor.
12 În faţa părinţilor lor, a săvârşit minuni
în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
13 A despicat marea şi i-a trecut prin ea
şi a ridicat apele ca un dig.
14 I-a călăuzit din nor în timpul zilei
şi noaptea întreagă cu lumina focului.
15 A despicat stânci în pustiu
şi le-a dat să bea ca din abisul cel mare.
16 A făcut să iasă izvoare din stâncă
şi apa să curgă în torente.
17 Dar ei au continuat să păcătuiască împotriva lui,
să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor,
cerându-i mâncare după sufletul lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis:
„Oare va putea Dumnezeu
să ne întindă masă în pustiu?”
20 Iată, a lovit stânca şi au ţâşnit ape
şi s-au revărsat şuvoaie. „Dar oare pâine e în stare să ne dea sau să procure carne poporului său?”
21 Atunci a auzit Domnul şi s-a mâniat,
s-a aprins foc împotriva lui Iacob
şi mânia lui s-a ridicat asupra lui Israel,
22 căci nu s-au încrezut în Dumnezeu
şi n-au sperat în mântuirea lui.
23 Totuşi, el a poruncit norilor de sus
şi a deschis porţile cerului:
24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare,
le-a dat lor pâine din ceruri.
25 Omul a mâncat pâinea îngerilor;
le-a trimis hrană din belşug.
26 A stârnit în văzduh vântul de la răsărit
şi a dezlănţuit cu puterea lui vântul de la miazăzi.
27 A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea
şi păsări înaripate cât nisipul mării,
28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor,
de jur împrejurul corturilor lor.
29 Ei au mâncat şi s-au săturat bine,
el le-a adus ceea ce au poftit.
30 Încă nu-şi potoliseră pofta
şi mâncarea era încă în gura lor,
31 când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva lor
şi i-a nimicit pe cei mai puternici dintre ei şi i-a doborât pe cei aleşi ai lui Israel.
32 Cu toate acestea, au păcătuit iarăşi,
n-au crezut în faptele lui minunate.
33 De aceea, a spulberat într-o suflare zilele lor
şi anii lor degrabă.
34 Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau,
se întorceau şi se îndreptau spre el.
35 Îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor
şi că Dumnezeu, Cel Preaînalt, este mântuitorul lor.
36 Dar îl înşelau cu gura
şi-l minţeau cu limba.
37 Inima lor nu era sinceră faţă de el
şi nu erau fideli faţă de legământul său.
38 Dar el, fiind îndurător, le ierta vinovăţia,
de multe ori şi-a potolit mânia
şi nu a dat drumul furiei sale în întregime.
39 Îşi amintea că ei sunt trup,
o suflare ce trece şi nu se mai întoarce.
40 De câte ori s-au răzvrătit ei în deşert
şi l-au mâniat în pământ pustiu!
41 S-au întors şi iarăşi l-au ispitit pe Dumnezeu
şi pe Cel Sfânt al lui Israel l-au supărat.
42 Nu-şi mai aminteau de braţul lui,
de ziua când i-a răscumpărat din mâna asupritorului;
43 de semnele pe care el le făcuse în Egipt
şi de minunile lui din câmpia Ţoan:
44 a prefăcut în sânge râurile şi pâraiele lor,
încât să nu mai bea;
45 a trimis la ei roiuri de muşte care îi mâncau
şi broaşte care-i năpădeau;
46 a dat holdele omizilor,
şi rodul muncii lor, lăcustelor;
47 a nimicit cu grindină viile lor
şi cu îngheţ smochinii lor;
48 a dat pradă grindinei animalele lor,
şi turmele lor, trăsnetelor.
49 A dezlănţuit asupra lor focul mâniei sale,
furia, indignarea şi strâmtorarea, a trimis îngeri nimicitori.
50 A dat drumul mâniei sale,
n-a cruţat de moarte sufletele lor, ci i-a dat pradă ciumei.
51 A lovit pe toţi întâii-născuţi în Egipt,
pârga tăriei lor în corturile lui Ham.
52 A scos poporul său ca pe nişte oi
şi i-a călăuzit ca pe o turmă prin pustiu.
53 I-a dus în siguranţă şi ei nu s-au temut,
iar pe duşmanii lor i-a acoperit marea.
54 I-a condus în locul său cel sfânt,
la muntele pe care l-a cucerit cu dreapta lui.
55 A dezrădăcinat dinaintea lor popoare,
le-a împărţit cu funia moştenirea;
a pus să locuiască în corturile lor triburile lui Israel.
56 Dar ei îl ispiteau şi-l supărau
pe Dumnezeul cel Preaînalt, şi n-au ţinut învăţăturile lui,
57 s-au îndepărtat de el şi l-au trădat ca şi părinţii lor,
au tras într-o parte, ca un arc ce alunecă din mână.
58 L-au supărat prin cultul înălţimilor,
cu idolii lor i-au aprins gelozia.
59 A auzit Dumnezeu şi s-a indignat
şi l-a respins cu asprime pe Israel.
60 A părăsit lăcaşul său din Şilo,
cortul în care locuia printre oameni.
61 A lăsat puterea lui în robie
şi măreţia lui în mâinile duşmanilor.
62 A dat poporul său pradă sabiei
şi s-a mâniat pe moştenirea lui.
63 Pe tinerii lui i-a mistuit focul,
iar fecioarele lui n-au avut cântare de nuntă.
64 Preoţii lui au căzut sub sabie,
iar văduvele lui n-au cântat de jale.
65 Apoi, Domnul s-a trezit ca din somn,
ca un viteaz ameţit de vin.
66 Şi i-a lovit pe vrăjmaşii săi din urmă,
acoperindu-i cu umilire veşnică.
67 A respins cortul lui Iosif
şi nu a ales tribul lui Efraim,
68 ci a ales tribul lui Iuda,
muntele Sion, pe care îl iubeşte.
69 Şi-a zidit lăcaşul său cel sfânt ca înălţimile cerului,
ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70 L-a ales pe David, slujitorul său,
şi l-a luat de la turmele de oi.
71 L-a luat de lângă oile ce alăptau,
ca să păstorească pe Iacob, poporul său, şi pe Israel, moştenirea sa;
72 şi i-a păstorit cu o inimă nevinovată şi i-a călăuzit cu mâini pricepute.