9
A sunat din trâmbiţă cel de-al cincilea înger şi am văzut o stea din ceruri care căzuse pe pământ. I s-a dat acesteia cheia fântânii abisului
şi a deschis fântâna abisului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare, iar soarele şi aerul s-au întunecat din cauza fumului fântânii.
Din fum au venit nişte lăcuste pe pământ şi li s-a dat o putere după cum au putere scorpionii pământului
şi li s-a spus să nu dăuneze nici ierbii pământului, nici vreunei plante, nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor.
Li s-a dat [putere] nu ca să-i ucidă, ci ca să-i chinuie timp de cinci luni, iar chinul lor este asemenea celui provocat de scorpion, când înţeapă un om.
În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi, vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei.
Înfăţişarea acestor lăcuste era asemenea cailor pregătiţi de luptă. Pe capetele lor erau nişte coarne ca de aur, iar feţele lor erau ca feţele oamenilor.
Aveau părul ca părul femeilor şi dinţii ca dinţii leilor.
Aveau platoşe ca nişte platoşe de fier, iar vuietul aripilor lor era ca vuietul carelor trase de mulţi cai ce aleargă la luptă.
10 Aveau cozi cu ghimpi ca ale scorpionului şi în cozile lor se afla puterea lor de a dăuna oamenilor timp de cinci luni.
11 Aveau ca rege peste ele pe îngerul Abisului, iar numele lui în ebraică este Abaddon, iar în greceşte Apollyon.
12 Primul „vai” a trecut, iată că mai vin două „vai-uri” după toate acestea.
13 A sunat din trâmbiţă şi cel de-al şaselea înger şi am auzit un glas [venind] parcă din cele patru coarne ale altarului de aur, care se află înaintea lui Dumnezeu,
14 spunând celui de-al şaselea înger care avea trâmbiţa: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare al Eufratului”.
15 Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri care erau pregătiţi pentru ceasul şi ziua şi luna şi anul acela ca să ucidă o treime dintre oameni.
16 Numărul călăreţilor din armata lor era de douăzeci de mii câte zeci de mii: am auzit numărul lor.
17 Astfel am văzut în vedenie cai şi călăreţi: aveau platoşe ca de fier, de iacint şi de pucioasă; capetele cailor erau asemenea unor capete de leu, iar din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.
18 Din cauza acestor trei plăgi: a focului, a fumului şi a pucioasei care ieşeau din gurile lor, a murit o treime din oameni
19 pentru că puterea cailor era în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau asemenea şerpilor şi cu ele vătămau.
20 Ceilalţi oameni, cei care n-au fost ucişi de aceste plăgi, nici nu s-au convertit de la faptele mâinilor lor: n-au încetat să adore demonii şi idolii de aur, de argint, de bronz, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble,
21 şi nici nu s-au întors de la crimele lor, nici de la farmecele lor, nici de la desfrânarea lor, nici de la hoţiile lor.