47
După acestea, s-a ridicat Natan
ca să profeţească în zilele lui David.
Aşa cum grăsimea este pusă deoparte din [jertfa] mântuitoare,
tot aşa David, dintre fiii lui Israel.
Cu leii se juca precum cu iezii
şi cu urşii, precum cu mieii oilor.
În tinereţea lui, oare nu l-a ucis pe gigant şi a ridicat ocara de la popor
atunci când şi-a ridicat mâna cu piatră de praştie
şi a doborât aroganţa lui Goliat?
L-a invocat pe Domnul cel Preaînalt
şi el a dat dreptei sale tărie, ca să-l îndepărteze pe omul puternic în luptă
şi să înalţe puterea poporului său.
Astfel l-au glorificat pentru zeci de mii
şi l-au lăudat cu binecuvântările Domnului când i-au dat diadema gloriei.
I-a zdrobit pe duşmani de jur împrejur
şi i-a nimicit pe filisteni, pe potrivnici,
până astăzi a zdrobit puterea lor.
În orice lucrare a sa a dat mărturie Celui Sfânt şi Preaînalt,
a înălţat imnuri prin cuvânt de glorie din toată inima lui
şi l-a iubit pe cel care l-a făcut.
A stabilit psalmişti înaintea altarului
şi cu sunetul lor îndulceau melodia
şi în fiecare zi lăudau prin cântările lor.
10 A dat strălucire sărbătorilor şi a împodobit timpurile până la desăvârşire
când ei lăudau numele lui cel sfânt
şi când, încă din zori, făceau să răsune sanctuarul.
11 Domnul a iertat păcatele sale şi a înălţat în veci puterea lui
i-a dat alianţa regilor şi un tron de glorie în Israel.
12 După el, s-a ridicat un fiu inteligent
şi, datorită lui, a louit în prosperitate.
13 Solomon a domnit în zile de pace,
în care Domnul a făcut linişte de jur împrejur
ca să stabilească o casă pentru numele său
şi pentru a pregăti un sanctuar pentru vecie.
14 Cât de înţelept ai fost în tinereţea ta
şi ca un râu ai fost plin de inteligenţă!
15 Sufletul tău a acoperit pământul
şi l-ai umplut cu parabolele enigmelor.
16 Până în insulele îndepărtate a ajuns numele tău
şi ai fost iubit în pacea ta.
17 Pentru cântări, pentru asemănări, pentru parabole şi pentru interpretări,
s-au minunat de tine ţinuturile.
18 În numele Domnului Dumnezeu, al celui numit Dumnezeul lui Israel,
ai adunat aurul precum cositorul şi ai înmulţit argintul ca plumbul.
19 Ţi-ai întins coapsele împreună cu femeile
şi ai fost dominat în trupul tău.
20 Ai pus o pată gloriei tale şi ai întinat descendenţa ta,
aducând mânie asupra copiilor tăi,
iar ei au fost străpunşi din cauza nechibzuinţei tale.
21 Stăpânirea a fost împărţită în două
şi din Efraim a început o domnie neascultătoare.
22 Dar Domnul nu-şi va lăsa îndurarea
şi nu se va pierde [niciunul] din cuvintele sale.
Nu va lăsa să fie nimiciţi nepoţii alesului său
şi nu a îndepărtat descendenţa celui care l-a iubit pe el.
Lui Iacob i-a dat un rest şi lui David, o rădăcină din el.
23 Solomon s-a odihnit împreună cu părinţii lui
şi a lăsat după el, din descendenţa lui,
pe unul nechibzuit din popor şi lipsit de inteligenţă,
pe Roboam, care a făcut poporul să se răzvrătească prin planul lui.
24 Şi Ieroboam, fiul lui Nabat, l-a făcut pe Israel să păcătuiască
şi i-a dat lui Efraim o cale a păcatului
şi s-au înmulţit păcatele lor foarte mult,
făcându-i să stea departe de ţara lor.
25 Ei au căutat orice nelegiuire
până când a venit asupra lor pedeapsa.