10
În Cezareea era un om cu numele Corneliu, centurion din cohorta numită Italiana,
un om pios şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui, care făcea multe milostenii poporului şi se ruga neîncetat lui Dumnezeu.
Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut clar într-o viziune pe un înger al lui Dumnezeu intrând la el şi zicând: Corneliu!
Şi când s-a uitat la el, s-a înfricoşat şi a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit ca o aducere-aminte înaintea lui Dumnezeu.
Şi acum trimite oameni la Iope şi adu-l pe Simon, al cărui nume este Petru.
El găzduieşte la un tăbăcar numit Simon, a cărui casă este lângă mare. El îţi va spune ce trebuie să faci.
Şi când a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat pe doi dintre servitorii săi şi pe un ostaş pios dintre cei care-i slujeau tot timpul
şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, pe la ceasul al şaselea, ca să se roage.
10 El a flămânzit şi dorea să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, el a căzut în extaz
11 şi a văzut cerul deschis şi un vas ca o pânză mare, legată de cele patru colţuri, coborându-se spre el şi lăsându-se pe pământ.
12 În ea se aflau toate animalele cu patru picioare ale pământului şi fiare sălbatice şi târâtoare şi păsări ale cerului.
13 Şi un glas i-a zis: Petre, scoală-te, taie şi mănâncă!
14 Dar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva întinat sau necurat;
15 Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti întinat;
16 Aceasta s-a făcut de trei ori, şi vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
17 În timp ce Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul viziunii pe care o avusese, iată, oamenii care fuseseră trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, şi stând înaintea porţii,
18 au strigat şi au întrebat dacă Simon, numit Petru, găzduieşte acolo.
19 Şi pe când se gândea Petru la viziunea aceea, Duhul i-a zis: Iată, te caută trei oameni;
20 scoală-te, coboară-te şi du-te cu ei fără să te îndoieşti de ceva, căci Eu i-am trimis;
21 Şi Petru a coborât la oamenii care au fost trimişi la el de Corneliu şi a zis: Iată, eu sunt cel pe care-l căutaţi, care este motivul pentru care aţi venit?
22 Şi ei au zis: Centurionul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot poporul iudeu, a fost îndemnat de un înger sfânt să trimită după tine ca să vii în casa lui şi să audă cuvinte de la tine.
23 El i-a chemat deci înăuntru şi i-a găzduit. A doua zi Petru s-a dus cu ei, şi câţiva fraţi din Iope au mers cu el.
24 Şi în ziua următoare au intrat în Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii apropiaţi, pe care-i chemase.
25 Şi pe când intra Petru, Corneliu l-a întâmpinat şi a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat.
26 Dar Petru l-a ridicat, zicând: Scoală-te, şi eu sunt om!
27 Şi vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit pe mulţi adunaţi.
28 Şi el le-a zis: Ştiţi că nu este permis unui iudeu să se alăture sau să vină la unul din alt popor, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om întinat sau necurat;
29 De aceea am venit fără să mă împotrivesc când m-aţi chemat. Deci, vă întreb: pentru ce motiv aţi trimis după mine?
30 Şi Corneliu a zis: Acum patru zile postisem până la ceasul acesta şi la ceasul al nouălea mă rugam în casa mea; şi iată, un om cu o haină strălucitoare a stat înaintea mea,
31 şi a zis: Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu.
32 De aceea trimite la Iope şi cheamă aici pe Simon, al cărui nume este Petru. El găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare. Când va veni el, îţi va vorbi.
33 Am trimis deci îndată la tine şi bine ai făcut că ai venit. Acum deci, toţi suntem aici, înaintea lui Dumnezeu, ca să auzim tot ce ţi-a poruncit Dumnezeu.
34 Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: Cu adevărat, înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor,
35 ci în orice naţiune, cine se teme de El şi lucrează dreptatea este primit de El;
36 El a trimis Cuvântul Său copiilor lui Israel, predicând pacea, prin Isus Cristos, (El este Domnul tuturor);
37 Ştiţi lucrurile care s-au întâmplat prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan:
38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcând bine şi vindecând pe toţi cei care erau asupriţi de Diavolul; căci Dumnezeu era cu El;
39 Şi noi suntem martori la toate lucrurile pe care le-a făcut El în ţinutul iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
40 Pe El Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi L-a făcut să Se arate,
41 nu la tot poporul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El după ce a înviat dintre cei morţi;
42 Şi El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să mărturisim că El este Cel hotărât de Dumnezeu să fie Judecătorul celor vii şi al celor morţi;
43 Toţi profeţii mărturisesc despre El că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea păcatelor;
44 Pe când spunea Petru cuvintele acestea, Duhul Sfânt S-a coborât peste toţi cei care ascultau Cuvântul.
45 Şi toţi credincioşii circumcişi, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste Neamuri;
46 căci îi auzeau vorbind în limbi şi preamărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a răspuns:
47 Poate cineva opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?
48 Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Cristos. Atunci ei l-au rugat să mai rămână câteva zile.