26
Şi Agripa a zis lui Pavel: Ai voie să te aperi. Atunci Pavel a întins mâna şi a început să se apere, zicând:
Mă simt fericit, rege Agripa, că astăzi mă pot apăra înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei;
mai ales pentru că tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile dintre iudei. De aceea, te rog să mă asculţi cu răbdare.
Felul meu de viaţă este cunoscut din tinereţe de toţi iudeii, pentru că am trăit de la început în Ierusalim, în mijlocul naţiunii mele.
Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca Fariseu, după cea mai riguroasă partidă a religiei noastre.
Şi acum stau să fiu judecat pentru speranţa promisiunii făcute de Dumnezeu părinţilor noştri,
şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această speranţă, rege Agripa, sunt acuzat de iudei;
De ce vi se pare un lucru de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
Şi eu credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret.
10 Şi aşa am şi făcut în Ierusalim; şi nu numai că pe mulţi dintre sfinţi i-am închis în închisoare, după ce primeam autoritatea aceasta de la preoţii cei mai de seamă, dar când erau condamnaţi la moarte, îmi dădeam şi eu aprobarea.
11 Şi de multe ori îi pedepseam în toate sinagogile şi îi obligam să hulească; şi în furia mea nebună împotriva lor, îi persecutam până şi în cetăţile străine;
12 Şi când m-am dus la Damasc cu acest scop, cu autoritate şi împuternicire de la preoţii cei mai de seamă,
13 pe la amiază, rege, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul celor ce erau cu mine o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe cea a soarelui.
14 Şi când am căzut cu toţii la pământ, eu am auzit un glas care-mi vorbea şi zicea în limba evreiască: Saule, Saule, pentru ce Mă persecuţi? Îţi este greu să loveşti cu piciorul înapoi în vârful unei ţepuşe.
15 Şi eu am zis: Cine eşti, Doamne? Şi El a zis: Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuţi.
16 Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor în care Mă voi arăta ţie;
17 Te-am scos din mijlocul acestui popor şi din mijlocul Neamurilor la care acum te trimit,
18 ca să le deschizi ochii şi să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi o moştenire împreună cu cei care sunt sfinţiţi prin credinţa în Mine;
19 De aceea, rege Agripa, n-am fost neascultător viziunii cereşti,
20 ci am vestit întâi celor din Damasc, şi în Ierusalim, şi pretutindeni împrejurul ţinutului Iudeii, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte vrednice de pocăinţă;
21 Din cauza acestor lucruri, iudeii m-au prins în templu şi au încercat să mă omoare.
22 Dar, dobândind ajutor de la Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta, mărturisind celor mici şi celor mari, spunând nimic altceva decât lucrurile despre care au spus profeţii şi Moise că se vor întâmpla,
23 că Cristos trebuie să sufere şi că El va fi Cel dintâi care va învia din morţi şi va vesti lumină poporului acestuia şi Neamurilor;
24 Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: Pavel, eşti nebun! Învăţătura multă te duce la nebunie!
25 Dar Pavel a zis: Nu sunt nebun, prea-alesule Festus, dimpotrivă rostesc cuvinte adevărate şi raţionale.
26 Căci regele, căruia îi vorbesc cu îndrăzneală, ştie aceste lucruri; căci sunt convins că nu-i este nimic necunoscut din aceste lucruri, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ.
27 Crezi tu în Profeţi, rege Agripa? Ştiu că crezi.
28 Şi Agripa a zis lui Pavel: Aproape că mă convingi să devin şi eu creştin!
29 Şi Pavel a zis: Fie curând, fie târziu, să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei care mă ascultaţi astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea;
30 Şi când a spus aceste lucruri, regele, guvernatorul şi Berenice, şi toţi cei ce stăteau împreună cu ei, s-au ridicat;
31 şi când s-au tras deoparte, vorbeau unul cu altul, zicând: Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri.
32 Şi Agripa a zis lui Festus: Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar;