1 Şi pe când vorbeau ei poporului, au venit la ei preoţii, căpitanul templului şi Saducheii,
2 foarte necăjiţi că ei învăţau pe popor şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3 Şi au pus mâna pe ei şi i-au pus sub pază până în ziua următoare; căci se înserase.
4 Dar mulţi din cei ce au auzit Cuvântul au crezut; şi numărul bărbaţilor a ajuns aproape cinci mii.
5 A doua zi, mai-marii lor, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6 cu marele preot Ana, şi Caiafa, şi Ioan, şi Alexandru, şi toţi cei care erau din familia marilor preoţi.
7 Şi după ce au pus pe Petru şi pe Ioan în mijloc, au întrebat: Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: Mai-mari ai poporului şi bătrâni ai lui Israel!
9 Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru binele făcut unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10 să vă fie cunoscut vouă tuturor şi întregului popor al lui Israel că omul acesta stă înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-aţi crucificat, dar pe care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi.
11 Acesta este Piatra care a fost lepădată de voi, zidarii, care a devenit piatra din capul unghiului.
12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni fără carte şi de rând; şi au cunoscut că fuseseră cu Isus.
14 Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15 După ce le-au poruncit să iasă afară din sinedriu, s-au sfătuit între ei
16 zicând: Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune evidentă, şi noi n-o putem nega.
17 Dar, ca să nu se răspândească vestea mai departe în popor, să-i ameninţăm aspru ca de acum încolo să nu mai vorbească nici unui om în Numele acesta.
18 Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească deloc, nici să nu mai înveţe în Numele lui Isus;
19 Dar Petru şi Ioan au răspuns şi le-au zis: Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
20 căci noi nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut şi am auzit;
21 Şi după ce i-au ameninţat din nou, i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toţi glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate;
22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
23 După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
24 Şi când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul într-un gând către Dumnezeu şi au zis: Doamne, Tu eşti Dumnezeul, care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi tot ce este în ele,
25 care ai zis prin gura robului Tău David: Pentru ce s-au înfuriat naţiunile, şi popoarele au cugetat lucruri deşarte?
26 Regii pământului s-au răsculat şi conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului şi împotriva Cristosului Său.
27 În adevăr, împotriva Robului Tău cel Sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au strâns împreună Irod şi Pontius Pilat cu Neamurile şi cu popoarele lui Israel,
28 ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să predice Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
30 şi întinde-Ţi mâna ca să se facă vindecări, minuni şi semne prin Numele Robului Tău cel Sfânt, Isus;
31 Şi pe când se rugau ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Şi mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate în comun;
33 Şi cu mare putere apostolii dădeau mărturie despre învierea Domnului Isus. Şi mare har era peste ei toţi.
34 Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă; şi toţi cei care aveau ogoare sau case le vindeau şi aduceau preţul lucrurilor vândute,
35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; şi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Şi Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, (care este tradus fiul mângâierii), un levit născut în Cipru,
37 a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.