16
În ce priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am poruncit bisericilor Galatiei;
În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu;
Şi când voi veni, pe oricine veţi hotărî prin scrisorile voastre, îi voi trimite să ducă darurile voastre la Ierusalim.
Şi dacă se va cuveni să merg şi eu, vor merge cu mine.
La voi am să vin când voi trece prin Macedonia, (pentru că voi trece prin Macedonia).
Şi poate voi rămâne la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi voi să mă pregătiţi de călătorie, oriunde m-aş duce.
Căci de data aceasta nu vreau să vă văd în trecere, ci sper să rămân o vreme cu voi, dacă va voi Domnul.
Voi rămâne însă în Efes până la Rusalii,
căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi eficientă, dar sunt mulţi potrivnici;
10 Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să stea cu voi fără frică; căci el face lucrarea Domnului ca şi mine;
11 Nimeni deci să nu-l dispreţuiască, ci să-l trimiteţi în călătorie în pace, ca să vină la mine; căci îl aştept împreună cu fraţii;
12 Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a vrut să vină acum; va veni însă când va avea prilej potrivit;
13 Vegheaţi, staţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!
14 Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste;
15 Vă mai îndemn, fraţilor: Ştiţi casa lui Ştefana, că este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-au dedicat cu totul în slujba sfinţilor;
16 Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni, şi fiecăruia care ajută la lucru şi lucrează cu noi.
17 Mă bucur de venirea lui Ştefana, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, căci ei au împlinit ce lipsea din partea voastră.
18 Căci ei au înviorat duhul meu şi al vostru; să preţuiţi deci pe astfel de oameni.
19 Bisericile din Asia vă salută. Acuila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă salută mult în Domnul.
20 Toţi fraţii vă salută. Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă;
21 Salutarea este scrisă cu însăşi mâna mea: Pavel.
22 Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Cristos, să fie anatema. Maranatha (Domnul nostru vine)!
23 Harul Domnului Isus Cristos să fie cu voi;
24 Dragostea mea este cu voi cu toţi în Cristos Isus. Amin.