4
Nebucadneţar, regele, către toate popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulţită!
Mi s-a părut potrivit să vă fac cunoscute semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine.
Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi domnia Lui dăinuieşte din generaţie în generaţie.
Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi prosperam în palatul meu.
Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi viziunile din mintea mea mă umpleau de groază.
Atunci am poruncit să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi spună interpretarea visului.
Atunci au intrat magii, cititorii în stele, caldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, dar nu mi-au putut da interpretarea lui.
Dar în cele din urmă, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el spiritul Dumnezeului Celui Sfânt; şi i-am spus visul, zicând:
Beltşaţar, mai marele magilor, ştiu că ai în tine duhul Dumnezeului Celui Sfânt şi că pentru tine nici un mister nu este prea greu, spune-mi viziunile visului meu pe care l-am avut şi interpretarea lui.
10 Iată viziunile care mi-au trecut prin cap, când eram în pat. Mă uitam şi iată, în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.
11 Copacul acesta a crescut şi s-a întărit, şi înălţimea lui ajungea până la cer şi se vedea până la marginile întregului pământ.
12 Frunzele sale erau frumoase şi fructele sale mari; şi în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui şi în ramurile lui îşi făceau cuibul păsările cerului, şi din el se hrănea orice făptură vie.
13 În viziunile care-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam şi iată, din ceruri se cobora un străjer, unul sfânt.
14 El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: Tăiaţi copacul şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunzele şi risipiţi-i fructele; fugăriţi fiarele de sub el şi păsările din ramurile lui!
15 Dar tulpina cu rădăcinile ei lăsaţi-o în pământ, şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba verde a câmpului, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului.
16 Inima lui de om i se va schimba într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri peste el.
17 Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă peste ea pe cel mai de jos dintre oameni!
18 Iată visul pe care l-am visat, eu, regele Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, spune-mi interpretarea lui, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l interpreteze; tu însă poţi, pentru că ai în tine duhul Dumnezeului Celui Sfânt.
19 Atunci Daniel, al cărui nume era Beltşaţar, a rămas uimit o clipă şi gândurile lui îl tulburau. Regele a luat din nou cuvântul şi a zis: Beltşaţar, să nu te tulbure visul sau interpretarea lui! Şi Beltşaţar a răspuns şi a zis: Domnul meu, visul acesta să fie pentru duşmanii tăi şi interpretarea lui pentru potrivnicii tăi!
20 Copacul pe care l-ai văzut crescând şi întărindu-se, a cărui înălţime ajungea până la cer, şi se vedea de la toate capetele pământului;
21 copacul acesta, ale cărui frunze erau frumoase, ale cărui fructe erau mari, şi în care era hrană pentru toţi, sub care locuiau fiarele pământului şi pe ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului,
22 tu, rege, eşti copacul acesta, care ai crescut şi te-ai întărit; căci înălţimea ta a crescut şi a ajuns până la cer şi domnia ta a ajuns până la marginile pământului.
23 Şi regele a văzut un străjer, unul sfânt, coborându-se şi zicând: Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l, şi numai tulpina cu rădăcinile ei să o lăsaţi în pământ, dar legaţi-o cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba cea verde a câmpului, ca să fie udată de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el.
24 Aceasta este interpretarea, rege, şi aceasta este hotărârea Celui Preaînalt, care se va întâmpla domnului meu, regele.
25 Te vor alunga dintre oameni, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi te vor hrăni cu iarbă ca pe boi şi cu roua cerului te vor adăpa, şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt domneşte peste împărăţiile oamenilor şi că El le dă cui vrea.
26 Porunca să se lase tulpina cu rădăcinile copacului înseamnă că ţi se va da iarăşi împărăţia, după ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri.
27 De aceea, rege, fie să-ţi placă sfatul meu: părăseşte păcatele tale, făcând dreptate, şi fărădelegile tale, arătând milă faţă de cei săraci, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!
28 Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra regelui Nebucadneţar.
29 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului regesc din Babilon,
30 regele a luat cuvântul şi a zis: Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care eu mi l-am zidit, ca reşedinţă regală, prin puterea bogăţiei mele şi spre onoarea măreţiei mele?
31 Pe când cuvântul era încă în gura regelui, din cer s-a coborât un glas, zicând: Află, rege Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!
32 Te vor alunga dintre oameni şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca boii, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Preînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea!
33 Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost alungat dintre oameni, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor.
34 După trecerea vremii hotărâte, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi glorificat pe Cel ce trăieşte veşnic, a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuieşte din generaţie în generaţie.
35 Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui, El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci?
36 În vremea aceea mi-a venit judecata la loc; şi pentru gloria împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; consilierii şi mai-marii mei au început să mă caute din nou; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut.
37 Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi glorific pe Regele cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să umilească pe cei ce umblă cu mândrie!