6
Lui Darius i s-a părut potrivit să pună peste împărăţie o sută douăzeci de guvernatori, care să vegheze asupra întregii împărăţii;
şi peste ei a pus trei conducători, dintre care unul era Daniel, cărora guvernatorii să le dea socoteală, şi astfel regele să nu sufere nici o pagubă.
Daniel însă întrecea pe toţi aceşti conducători şi pe guvernatori, pentru că în el era un duh ales; şi regele se gândea să-l pună peste toată împărăţia.
Atunci conducătorii şi guvernatorii au căutat să găsească un motiv de acuzare împotriva lui Daniel în legătură cu conducerea împărăţiei. Dar n-au putut găsi la el nici un motiv de acuzare, pentru că el era credincios, şi nu se găsea nici o greşeală la el şi nici o neglijenţă.
Atunci oamenii aceştia au zis: Nu vom găsi nici un motiv de acuzare împotriva acestui Daniel, doar dacă nu vom găsi ceva în legătură cu legea Dumnezeului lui!
Atunci guvernatorii şi satrapii aceştia s-au dus cu mare vâlvă la rege şi i-au vorbit aşa: Să trăieşti veşnic, rege Darius!
Toţi guvernatorii împărăţiei, administratorii şi satrapii, consilierii şi sfătuitorii sunt de părere să se dea o poruncă regească însoţită de un aspru decret, care să spună că oricine va înălţa rugăciuni unui dumnezeu sau unui om timp de treizeci de zile, afară de tine, rege, va fi aruncat în groapa cu lei.
Acum, rege, întăreşte decretul şi semnează porunca aceasta, ca să nu se poată schimba, după legea mezilor şi perşilor, care nu poate fi revocată.
De aceea, regele Darius a semnat porunca şi decretul.
10 Când a aflat Daniel că s-a semnat porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele camerei de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.
11 Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă, şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui.
12 Apoi s-au prezentat înaintea regelui şi i-au zis cu privire la decretul regal: N-ai scris tu un decret, care spune că oricine va înălţa rugăciuni, timp de treizeci de zile, vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, rege, să fie aruncat în groapa cu lei? Regele a răspuns şi a zis: Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba!
13 Ei au luat din nou cuvântul şi au zis regelui: Daniel, unul din cei aduşi captivi din Iuda, nu ţine deloc seama de tine, rege, nici de decretul pe care l-ai scris, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!
14 Regele s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acela şi s-a gândit cum să-l scape pe Daniel; până la asfinţitul soarelui s-a gândit cum să-l scape.
15 Dar oamenii aceia au venit la rege şi i-au zis: Să ştii, rege, că după legea mezilor şi perşilor, orice decret sau orice poruncă, pe care o face regele, nu se poate schimba!
16 Atunci regele a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Regele a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape!
17 Au adus o piatră şi au pus-o la gura gropii. Regele a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.
18 Regele s-a întors apoi la palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nici o concubină, şi n-a putut să doarmă.
19 Dar în revărsatul zorilor, regele s-a deşteptat şi s-a dus repede la groapa cu lei.
20 Şi când s-a apropiat de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Regele a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti neîncetat, să te scape de lei?
21 Atunci Daniel a zis regelui: Veşnic să trăieşti, rege!
22 Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, rege, n-am făcut nimic rău!
23 Atunci regele s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.
24 Regele a poruncit să aducă pe oamenii aceia care paraseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor şi soţiile lor; şi înainte de a ajunge în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele.
25 După aceea, regele Darius a scris o scrisoare către toate naţiunile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: Pacea să vă fie dată din belşug!
26 Poruncesc ca pe toată întinderea împărăţiei mele oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
27 El eliberează şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a eliberat pe Daniel din ghearele leilor!
28 Daniel a dus-o bine în timpul domniei lui Darius şi în timpul domniei lui Cirus, persanul.