7
În primul an al lui Beltşaţar, regele Babilonului, Daniel a avut un vis şi în mintea lui a avut viziuni în timp ce era în pat; la urmă a scris visul, relatând lucrurile cele mai importante.
Daniel a spus, zicând: Mă uitam în viziunea mea din timpul nopţii, şi iată, cele patru vânturi ale cerului au izbucnit pe Marea cea Mare.
Şi patru fiare mari, deosebite una de alta, au ieşit din mare.
Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat în picioare, ca un om, şi i s-a dat inimă de om.
Şi iată, o altă fiară, a doua, care semăna cu un urs. Şi era ridicat pe o parte şi avea trei coaste în gură, între dinţi; şi astfel i s-a zis: Scoală-te şi mănâncă multă carne!
După aceea, am continuat să mă uit, şi iată, o alta, ca un leopard, care avea pe spate patru aripi de pasăre. Fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s-a dat Stăpânire.
După aceea m-am uitat în viziunile mele de noapte, şi iată, o a patra fiară, nespus de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; era deosebită de toate fiarele precedente, şi avea zece coarne.
În timp ce mă uitam cu atenţie la coarne, iată, un alt corn, unul mic, a ieşit din mijlocul lor şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură care vorbea cu mândrie.
Am continuat să mă uit până când s-au pregătit nişte tronuri şi Cel Bătrân de Zile S-a aşezat. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; tronul Lui era ca nişte flăcări de foc şi roţile lui ca un foc aprins.
10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii şi mii de slujitori şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. Curtea de judecată s-a aşezat şi s-au deschis cărţile.
11 Eu am continuat să mă uit din cauza cuvintelor lăudăroase pe care le rostea cornul acela; am continuat să mă uit până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc.
12 Cât despre celelalte fiare, li s-a luat domnia, dar li s-a prelungit viaţa pentru o vreme şi un anumit timp.
13 Am continuat să mă uit în viziunile mele de noapte, şi iată, pe norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului; a înaintat spre Cel Bătrân de Zile şi a fost adus înaintea Lui.
14 Şi Lui I S-a dat stăpânire, glorie şi o împărăţie, ca să-I slujească toate popoarele, naţiunile şi oamenii de orice limbă. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, nepieritoare, şi împărăţia Lui este una care nu va fi nimicită niciodată.
15 Eu, Daniel, m-am întristat în duhul din trupul meu şi viziunile din capul meu m-au tulburat.
16 M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am rugat să-mi dea înţelesul tuturor acestor lucruri. El mi-a vorbit şi mi-a făcut de cunoscut interpretarea acestor lucruri, astfel:
17 Aceste patru fiare mari sunt patru regi care se vor ridica pe pământ,
18 Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.
19 Atunci am dorit să ştiu adevărul despre fiara a patra, care se deosebeşte de toate celelalte, nespus de îngrozitoare: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea;
20 şi despre cele zece coarne pe care le avea în cap, şi despre celălalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei, despre cornul acela zic care avea ochi şi o gură care vorbea cu mândrie, a cărui înfăţişare era mai mare decât a celorlalte coarne.
21 Mă uitam; şi cornul acesta făcea război împotriva sfinţilor şi i-a biruit,
22 până când a venit Cel Bătrân de Zile şi s-a făcut o judecată în favoarea sfinţilor Celui Preaînalt şi a venit vremea ca sfinţii să ia în stăpânire împărăţia.
23 El mi-a vorbit aşa: Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.
24 Şi cele zece coarne sunt zece regi care se vor ridica din împărăţia aceasta; şi după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va supune trei regi.
25 El va vorbi blasfemii împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi va intenţiona să schimbe timpurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme.
26 Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.
27 Atunci domnia, stăpânirea şi puterea tuturor regilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate puterile Îl vor sluji şi Îl vor asculta!
28 Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat foarte mult gândurile mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.