1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.
2 Deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; deşertăciune a deşertăciunilor, totul este deşertăciune.
3 Ce folos are omul din toată munca lui cu care se trudeşte sub soare?
4 O generaţie trece, şi o altă generaţie vine; dar pământul rămâne în veci.
5 Soarele răsare şi soarele apune; şi se grăbeşte spre locul de unde a răsărit.
6 Vântul suflă spre sud şi se întoarce spre nord; vântul se întoarce continuu reîncepând acelaşi circuit.
7 Toate râurile se varsă în mare şi marea tot nu se umple; spre locul de unde vin râurile, acolo se întorc ele din nou.
8 Toate lucrurile sunt într-o frământare continuă; omul nu le poate explica. Ochiul nu se mulţumeşte cu privitul, nici urechea cu auzitul.
9 Ceea ce a fost va mai fi, şi ceea ce se face, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
10 Este vreun lucru despre care se poate spune: Iată ceva nou? Lucrul acela era şi în vremurile dinaintea noastră.
11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ceea ce a fost mai înainte, iar lucrurile care vor veni nu vor lăsa nici o amintire celor ce vor trăi mai târziu.
12 Eu, Eclesiastul, am fost rege peste Israel, în Ierusalim,
13 Şi mi-am pus în inimă să caut şi să cercetez cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: această sarcină obositoare a dat-o Dumnezeu fiilor omului, prin care ei să poată fi încercaţi.
14 Am văzut toate lucrările care sunt făcute sub soare; şi într-adevăr totul este deşertăciune şi goană după vânt!
15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi numărat.
16 Am zis în inima mea: Iată, am atins măreţia şi am câştigat mai multă înţelepciune decât toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. Inima mea a priceput multă înţelepciune şi cunoaştere.
17 Mi-am pus în inimă să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.
18 Căci în multă înţelepciune este şi mult necaz. Şi cel ce îşi sporeşte cunoaşterea, îşi măreşte durerea.