31
Cuvintele regelui Lemuel. Învăţătura pe care i-o dădea mama lui.
Ce să-ţi spun, fiul meu? Ce să-ţi spun, fiul pântecelui meu? Ce să-ţi spun, fiul jurămintelor mele?
Nu-ţi da puterea ta femeilor, şi căile tale celor ce pierd pe regi.
Nu se cade regilor, Lemuele, nu se cade regilor să bea vin, nici conducătorilor să umble după băuturi tari;
ca nu cumva, bând, să uite legea, şi să calce drepturile celor nenorociţi.
Daţi băuturi tari celui ce piere, şi vin celui cu sufletul amărât;
ca să bea, şi să-şi uite sărăcia, şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui.
Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru cauza tuturor celor părăsiţi!
Deschide-ţi gura, judecă drept, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.
10 Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele.
11 Inima bărbatului se încrede în ea şi nu duce lipsă de venituri.
12 Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.
13 Ea face rost de lână şi de in, şi lucrează cu mâini harnice.
14 Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea.
15 Ea se scoală când este încă noapte, şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.
16 Se gândeşte la un ogor, şi-l cumpără; din rodul mâinilor ei sădeşte o vie.
17 Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi întăreşte braţele.
18 Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.
19 Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul.
20 Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, şi îşi întinde braţul către cel lipsit,
21 Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu roşu.
22 Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi de purpură.
23 Soţul ei este cunoscut la porţi, când stă printre bătrânii ţării.
24 Ea face cămăşi şi le vinde, şi dă cingători negustorului.
25 Ea este îmbrăcată cu tărie şi demnitate, şi râde de ziua de mâine.
26 Ea deschide gura cu înţelepciune, şi pe limba ei este legea bunătăţii.
27 Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii.
28 Fiii ei o numesc fericită, soţul ei îi aduce laude:
29 Multe fiice au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.
30 Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.
31 Răsplătiţi-o cu rodul mâinilor ei, şi faptele ei s-o laude la porţi.