1 Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni.
2 Dumnezeu i-a dat unui om avere, bogăţii şi onoare, şi nimic nu-i lipseşte din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele; şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.
3 Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor vieţii lui, dacă sufletul lui nu s-ar sătura de bunătăţile strânse de el şi dacă nici de înmormântare n-ar avea parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.
4 Căci aceasta din urmă vine în deşertăciune şi se duce în întuneric, şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric.
5 Deşi n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, aceasta are mai multă odihnă decât omul acela.
6 Şi chiar de ar mai trăi de două ori o mie de ani, fără să se bucure de bunătăţi, oare nu toţi se duc în acelaşi loc?
7 Toată truda omului este pentru gura lui şi totuşi poftele nu i se satisfac niciodată.
8 Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are săracul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
9 Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea dorinţelor. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
10 Tot ceea ce este omul, a primit deja un nume, şi se ştie că el este om; şi el nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.
11 Văzând că sunt multe lucruri care măresc deşertăciunea, ce folos are omul?
12 Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în zilele puţine ale vieţii lui, pe care o petrece ca o umbră? Şi cine poate spune omului ce va fi după el sub soare?