1 Mai mult face un nume bun decât untdelemnul plăcut mirositor, şi ziua morţii decât ziua naşterii.
2 Este mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acela este sfârşitul tuturor oamenilor, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.
3 Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
4 Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa de petrecere.
5 Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.
6 Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
7 Asuprirea îl înnebuneşte chiar şi pe cel înţelept, şi mita corupe inima.
8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat,
9 Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.
10 Nu zice: Oare cum se face că zilele de odinioară erau mai bune decât cele de acum? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
11 Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
12 Căci înţelepciunea este un adăpost cum şi banii sunt un adăpost; totuşi folosul cunoaşterii este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
14 În ziua fericirii, fii fericit, dar în ziua nenorocirii gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om drept care piere în dreptatea lui şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.
16 Nu fi prea drept şi nu fi prea înţelept: de ce să te pierzi singur?
17 Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: de ce vrei să mori înainte de vreme?
18 Bine este să apuci un lucru şi să nu-l laşi nici pe celălalt să-ţi scape; căci cel ce se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
19 Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate.
20 Desigur, pe pământ nu este nici un om drept care să facă binele fără să păcătuiască.
21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe slujitorul tău vorbindu-te de rău!
22 Căci ştie inima ta că şi tu ai vorbit de rău de multe ori pe alţii.
23 Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: Voi fi înţelept! Dar înţelepciunea era departe de mine.
24 Cât despre cea care este departe şi nespus de adâncă, cine o poate găsi?
25 Mi-am îndreptat mintea şi inima să cunosc, să cercetez şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
26 Şi am aflat că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o capcană şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
27 Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul;
28 iată ce-mi caută şi acum sufletul şi n-am găsit. Din o mie am găsit un bărbat, dar o femeie n-am găsit între toate acestea.
29 Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni drepţi, dar ei umblă cu multe şiretenii.