10
În timp ce Ezra se ruga şi mărturisea, plângând şi aplecându-se înaintea Casei lui Dumnezeu, s-a adunat acolo, la el, o mulţime foarte mare de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii: căci poporul vărsa multe lacrimi.
Şi Şecania, fiul lui Iehiel, unul dintre fiii lui Elam, a răspuns şi a zis lui Ezra: Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru, şi ne-am căsătorit cu femei străine, dintre popoarele ţării. Dar cu toate acestea, mai este speranţă pentru Israel.
De aceea să facem acum un legământ cu Dumnezeul nostru ca să alungăm toate soţiile şi copiii lor, după sfatul domnului meu şi al celor ce se tem de poruncile Dumnezeului nostru. Şi să se facă după Lege.
Scoală-te, căci treaba aceasta este responsabilitatea ta, şi noi suntem cu tine. Fii tare şi lucrează.
Atunci Ezra s-a sculat şi a pus pe conducătorii preoţilor, leviţilor, şi întregul Israel, să jure că vor face după acest cuvânt. Aşa că au jurat.
Apoi Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu şi s-a dus în camera lui Iohanan, fiul lui Eliaşib. Şi când a intrat acolo, n-a mâncat pâine, nici n-a băut apă, pentru că era mâhnit din cauza necredincioşiei celor din captivitate.
Şi au dat de veste în Iuda şi în Ierusalim ca toţi fiii captivităţii să se adune la Ierusalim,
şi că oricui nu va veni în trei zile, după sfatul conducătorilor şi bătrânilor, i se vor lua averile, şi el însuşi va fi exclus din adunarea fiilor captivităţii.
Toţi bărbaţii lui Iuda şi ai lui Beniamin s-au strâns la Ierusalim în timp de trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din cauza împrejurării aceleia, şi a unei ploi torenţiale.
10 Şi preotul Ezra s-a sculat şi le-a zis: Aţi păcătuit, căsătorindu-vă cu femei străine, sporind astfel păcatul lui Israel.
11 De aceea, mărturisiţi-vă greşeala înaintea Domnului, Dumnezeul părinţilor voştri, şi faceţi voia Lui: despărţiţi-vă de popoarele ţării şi de femeile străine.
12 Toată adunarea a răspuns şi a zis cu glas tare: Trebuie să facem cum ai zis!
13 Dar poporul este în mare număr, şi este o vreme foarte ploioasă, şi nu putem să stăm afară, aceasta nu este treabă de o zi sau două, căci suntem mulţi care am păcătuit în privinţa aceasta.
14 Să rămână deci toţi conducătorii noştri în locul întregii adunări. Şi toţi cei din cetăţile noastre care s-au căsătorit cu femei străine, să vină la timpuri hotărâte, cu bătrânii şi judecătorii din fiecare cetate, până se va abate de la noi mânia aprinsă a Dumnezeului nostru din cauza întâmplării acesteia.
15 Numai Ionatan, fiul lui Asael, şi Iahzia, fiul lui Ticva, s-au împotrivit acestei hotărâri: şi Meşulam şi levitul Şabtai i-au ajutat.
16 Şi copiii captivităţii au făcut aşa. Au ales pe preotul Ezra şi câţiva capi de familii după casele părinteşti, toţi desemnaţi pe numele lor, şi au stat în ziua întâi a lunii a zecea să cerceteze lucrul acesta.
17 În ziua întâi a lunii întâi, au terminat cu toţi bărbaţii care se căsătoriseră cu femei străine.
18 Şi între fiii preoţilor s-au găsit unii care se căsătoriseră cu femei străine; dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioţadac, şi fraţii săi: Maaseia, Eliezer, Iarib şi Ghedalia.
19 Şi ei au promis că-şi alungă soţiile; şi fiind vinovaţi, au adus un berbec din turmă ca jertfă pentru vina lor.
20 Şi dintre fiii lui Imer: Hanani şi Zebadia;
21 dintre fiii lui Harim: Maaseia, Ilie, Şemaia, Iehiel şi Ozia;
22 dintre fiii lui Paşhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netaneel, Iozabad şi Eleasa.
23 Dintre leviţi: Iozabad, Şimei, Chelaia (sau Chelita), Petahia, Iuda şi Eliezer.
24 Dintre cântăreţi: Eliaşib. Dintre uşieri: Şalum, Telel şi Uri.
25 Dintre cei din Israel: din fiii lui Pareoş: Ramia, Izia, Malchia, Miamin, Eleazar, Malchia şi Benaia;
26 dintre fiii lui Elam: Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot si Ilie;
27 dintre fiii lui Zatu: Elioenai, Eliaşib, Matania, Ieremot, Zabad şi Aziza;
28 dintre fiii lui Bebai: Iohanan, Hanania, Zabai şi Atlai;
29 dintre fiii lui Bani: Meşulam, Maluc, Adaia, Iaşub, Şeal şi Ramot;
30 dintre fiii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Beţaleel, Binui şi Manase;
31 dintre fiii lui Harim: Eliezer, Işia, Malchia, Şemaia, Simeon,
32 Beniamin, Maluc şi Şemaria;
33 dintre fiii lui Haşum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase şi Şimei;
34 dintre fiii lui Bani: Maadai, Amram, Uel,
35 Benaia, Bedia, Cheluhu,
36 Vania, Meremot, Eliaşib,
37 Matania, Matnai, Iaasai,
38 Bani, Binui, Şimei,
39 Şelemia, Natan, Adaia,
40 Macnadbai, Şaşai, Şarai,
41 Azareel, Şelemia, Şemaria,
42 Şalum, Amaria şi Iosif;
43 dintre fiii lui Nebo: Ieiel Matitia, Zabad, Zebina, Iadai Ioel şi Benaia.
44 Toţi aceştia îşi luaseră soţii străine, şi unii dintre ei avuseseră copii cu ele.