1 Domnul a zis lui Moise: du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima, lui şi slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor
2 şi ca să mărturiseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor, ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul.
3 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: Până când nu vei vrea să te umileşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
4 Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.
5 Şi ele vor acoperi faţa pământului, aşa că nimeni nu va mai vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nestricat, ce a scăpat de grindină, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre.
6 Ele vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi. Şi Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon.
7 Slujitorii lui Faraon i-au zis: Până când va fi omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului Dumnezeului lor. Nu-ţi dai seama că Egiptul este distrus?
8 Moise şi Aaron au fost aduşi din nou la Faraon şi Faraon le-a zis: Duceţi-vă şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru. Dar cine sunt cei care vor merge?
9 Şi Moise a zis: Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre; căci trebuie să ţinem o sărbătoare Domnului.
10 Faraon le-a zis: Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci răul este înaintea voastră!
11 Nu aşa! Duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut. Şi au fost scoşi afară dinaintea lui Faraon.
12 Atunci Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a mai scăpat de grindină.
13 Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre est peste ţară, toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre est adusese lăcustele.
14 Şi lăcustele au venit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat peste toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.
15 Au acoperit toată faţa pământului, încât ţara s-a întunecat; au mâncat toată iarba de pe câmp şi tot rodul pomilor pe care-l lăsase grindina. N-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.
16 Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.
17 Acum iartă-mi, te rog, păcatul numai de data aceasta şi rugaţi-vă Domnului Dumnezeului vostru să depărteze de la mine şi pedeapsa aceasta de moarte.
18 Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.
19 Şi Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre vest, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.
20 Dar Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.
21 Atunci Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer, ca să fie întuneric peste ţara Egiptului, încât oamenii să bâjbâie în întuneric.
22 Moise şi-a întins mâna spre cer şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile.
23 Nu se vedeau unul pe altul şi nimeni nu s-a ridicat din locul lui timp de trei zile. Dar toţi copiii lui Israel au avut lumină în locul unde locuiau ei.
24 Faraon a chemat pe Moise şi a zis: Duceţi-vă şi slujiţi Domnului, lăsaţi numai turmele şi cirezile voastre în ţară; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.
25 Dar Moise a răspuns: Tu însuţi trebuie să ne dai jertfele şi arderile-de-tot, pe care le vom aduce Domnului Dumnezeului nostru,
26 şi turmele noastre trebuie să meargă, de asemenea, împreună cu noi şi să nu rămână o unghie din ele, căci trebuie să luăm câteva din ele ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru. Şi până nu vom ajunge acolo nici noi nu ştim cu ce vom sluji Domnului.
27 Dar Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece.
28 Faraon a zis lui Moise: Pleacă din faţa mea! Caută să nu-mi mai vezi faţa, căci în ziua când mai dai faţă cu mine, vei muri!
29 Şi Moise a zis: Într-adevăr! Niciodată nu-ţi voi mai vedea faţa.