1 Domnul a zis lui Moise: du-te la Faraon şi spune-i: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
2 Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,
3 iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.
4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.
5 Şi Domnul a hotărât vremea şi a zis: Mâine, Domnul va face lucrul acesta în ţară.
6 Şi Domnul a făcut lucrul acesta chiar a doua zi şi toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.
7 Faraon a trimis să vadă ce s-a întâmplat şi iată, nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.
8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise s-o arunce spre cer în faţa ochilor lui Faraon.
9 Şi ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe animale, la nişte bube cauzate de nişte băşici fierbinţi.
10 Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe animale, la nişte bube cauzate de nişte băşici fierbinţi.
11 Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Faraon, din cauza bubelor, căci bubele erau şi pe vrăjitori la fel ca pe toţi egiptenii.
12 Dar Domnul a împietrit inima lui Faraon; şi Faraon n-a ascultat de ei, după cum spusese Domnul lui Moise.
13 Atunci Domnul a zis lui Moise: Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul Meu să plece, ca Să-Mi slujească,
14 fiindcă, de data aceasta, voi trimite toate pedepsele Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.
15 Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.
16 Dar te-am lăsat să trăieşti, ca să-ţi arăt puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit pe tot pământul.
17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece,
18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să cadă o grindină aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi.
19 Acum deci trimite să-ţi adune turmele şi tot ce ai pe câmp; căci grindina va cădea peste toţi oamenii şi peste toate vitele care se vor afla pe câmp şi nu vor fi strânse în case; şi vor pieri.
20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, care s-au temut de Cuvântul Domnului, şi-au adunat în case sclavii şi turmele.
21 Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului, şi-au lăsat sclavii şi turmele pe câmp.
22 Domnul a zis lui Moise: Întinde-ţi mâna spre cer şi va cădea grindină în toată ţara Egiptului, pe oameni, pe vite şi pe orice plantă de pe câmp, în ţara Egiptului.
23 Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi grindină; şi foc cădea pe pământ. Şi Domnul a făcut să cadă grindină peste ţara Egiptului.
24 A căzut grindina, şi focul era amestecat cu grindina; grindina era aşa de mare, încât nu mai căzuse grindină ca aceea în toată ţara Egiptului de când a devenit el naţiune.
25 Şi grindina a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la animale; grindina a nimicit orice plantă de pe câmp şi a rupt toţi copacii de pe câmp.
26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a căzut grindină.
27 Şi Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: De data aceasta, am păcătuit. Domnul este drept, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.
28 Rugaţi-vă deci Domnului, ca să nu mai fie tunete şi grindină, căci este de ajuns. Vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.
29 Şi Moise i-a zis: De îndată ce voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai cădea grindină, ca să ştii că al Domnului este pământul!
30 Dar cât despre tine şi slujitorii tăi, ştiu că încă nu vă temeţi de Domnul, Dumnezeu.
31 Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;
32 dar grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că acestea sunt recolte târzii.
33 Moise a ieşit din cetate de la Faraon şi şi-a ridicat mâinile spre Domnul; tunetele şi grindina au încetat şi n-a mai căzut ploaie pe pământ.
34 Când a văzut Faraon că ploaia, grindina şi tunetele încetaseră, a continuat să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.
35 Lui Faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, aşa cum spusese Domnul prin Moise.