1 De aceea, lăsând adevărurile începătoare ale lui Cristos, să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,
2 învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică;
3 Şi vom face lucrul acesta, dacă Dumnezeu va permite.
4 Căci este cu neputinţă ca aceia care au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi au fost făcuţi părtaşi Duhului Sfânt,
5 şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor
6 şi totuşi au căzut, să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei crucifică din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
7 Căci un pământ care este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor de care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu;
8 Dar dacă aduce spini şi pălămidă, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se da foc;
9 Dar în privinţa voastră, preaiubiţilor, deşi vorbim astfel, suntem convinşi de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi munca dragostei pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, prin faptul că aţi slujit sfinţilor şi încă slujiţi;
11 Şi dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă, spre o deplină siguranţă a speranţei până la sfârşit,
12 ca să nu deveniţi leneşi, ci să urmaţi pe cei care prin credinţă şi îndelungă-răbdare moştenesc promisiunile;
13 Căci Dumnezeu, când a făcut o promisiune lui Avraam, fiindcă nu putea să jure pe nimeni mai mare, S-a jurat pe Sine însuşi,
14 zicând: Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.
15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a primit promisiunea.
16 Căci oamenii, într-adevăr, jură pe cineva mai mare şi, pentru ei, jurământul este un sfârşit la toată neînţelegerea dintre ei.
17 De aceea Dumnezeu, vrând să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor promisiunii, neschimbarea hotărârii Sale, a venit cu un jurământ;
18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem o puternică îmbărbătare, noi, a căror scăpare a fost să apucăm speranţa care ne era pusă înainte,
19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o speranţă tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdea,
20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte Mergător, devenind Mare Preot pentru veci, după rânduiala lui Melhisedec.