1 Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte sunt credincioşie şi adevăr.
2 Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, adăpostul cel fortificat într-o ruină; dintr-un palat al străinilor, nu va mai fi un oraş şi niciodată nu va mai fi zidit.
3 De aceea poporul cel puternic Te va preamări, cetăţile popoarelor înspăimântătoare se vor teme de Tine.
4 Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel sărac, o fortăreaţă pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte într-un zid.
5 Cum domoleşti căldura într-un pământ arid, aşa ai domolit zgomotul puternic al străinilor; cum este potolită căldura de umbra unui nor, aşa a fost cântarea asupritorilor.
6 Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor pe muntele acesta un ospăţ de mâncăruri gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de lucruri suculente pline de măduvă, de vinuri vechi şi rafinate.
7 Şi pe muntele acesta înlătură vălul care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate naţiunile.
8 El nimiceşte moartea pe vecie, şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele, şi va îndepărta de pe tot pământul dispreţul poporului Său; căci Domnul a vorbit.
9 Şi în ziua aceea vor zice: Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care avem încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, pe El îl aşteptam; acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!
10 Căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta; dar Moabul va fi călcat în picioare pe locul lui, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.
11 Şi în mijlocul lor el îşi întinde mâinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; şi El le doboară mândria şi face de nimic dibăcia mâinilor lor.
12 Şi El surpă, prăbuşeşte întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbuşeşte la pământ, în ţărână.