1 Sufletul meu este dezgustat de viaţă. Voi da curs liber plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Îi voi zice lui Dumnezeu: Nu mă condamna! Arată-mi de ce Te cerţi cu mine!
3 Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale şi să Te uiţi cu bunăvoinţă la sfătui celor răi?
4 Ai ochi de carne? Sau vezi cum vede omul?
5 Sunt zilele Tale ca zilele omului şi anii Tăi ca anii omului,
6 ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7 când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8 Mâinile Tale m-au făcut, ele au rânduit toate părţile trupului meu; şi totuşi Tu mă nimiceşti.
9 Adu-Ţi aminte, Te rog, că Tu m-ai făcut din lut; şi vrei să mă prefaci din nou în ţărână?
10 Nu m-ai turnat ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi cu tendoane;
12 Mi-ai dat viaţă şi iubire; şi îngrijirea Ta mi-a păstrat duhul.
13 Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta! Acum ştiu care-Ţi era gândul:
14 Dacă păcătuiesc, Tu mă însemnezi şi nu mă vei ierta de păcatul meu.
15 Dacă greşesc, vai de mine! Şi chiar dacă sunt drept, tot nu-ndrăznesc să-mi ridic capul. Sunt sătul de ruşine şi conştient de mizeria mea.
16 Şi dacă îl ridic, mă urmăreşti ca un leu; şi iarăşi îţi arăţi puterea împotriva mea.
17 Îţi înnoieşti mărturia împotriva mea, şi îţi măreşti mânia împotriva mea; nenorocire după nenorocire mă însoţeşte.
18 Pentru ce oare m-ai scos din pântecele mamei mele? O, dacă aş fi murit şi ochiul să nu mă fi văzut!
19 Aş fi ca şi cum n-aş fi fost şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!
20 Nu sunt zilele mele destul de puţine? Încetează! Îndepărtează-Te de mine, ca să răsuflu puţin,
21 înainte de a mă duce în locul de unde nu mă voi întoarce, în pământul întunericului şi al umbrei morţii,
22 în ţara negurii adânci, unde domnesc umbra morţii şi neorânduiala, şi unde lumina cea mai strălucitoare este întunericul.