16
Atunci Iov a răspuns şi a zis:
Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.
Se vor sfârşi oare vorbele în vânt? Şi de ce atâta supărare în răspunsurile tale?
Oare ca voi aş vorbi eu, dac-aţi fi voi în locul meu? V-aş putea copleşi cu vorbe şi aş da din cap către voi;
dar v-aş încuraja cu gura şi mângâierea buzelor mele v-ar alina durerea.
Dacă vorbesc, durerea nu mi se alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?
Dar acum, El m-a slăbit de puteri. Mi-ai pustiit toată casa!
M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă este slăbiciunea mea, care se ridică şi mă mărturiseşte pe faţă.
Mânia Lui mă sfâşie şi mă urmăreşte, scrâşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.
10 Ei deschid gura să mă mănânce, mă lovesc peste obraz cu batjocură; toţi se adună împotriva mea.
11 Dumnezeu m-a lăsat la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mâinile celor răi.
12 Eram liniştit, dar El m-a spulberat; m-a apucat de gât şi m-a zdrobit, şi m-a aşezat drept ţintă.
13 Arcaşii Lui mă înconjoară, El îmi străpunge inima fără milă; El îmi varsă fierea pe pământ,
14 mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac peste piele, şi mi-am băgat capul în ţărână.
16 Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele,
17 deşi nu este nici o nedreptate în mâinile mele şi rugăciunea mea este curată.
18 Pământule, nu-mi acoperi sângele şi vaietele mele să n-aibă margini!
19 Şi acum iată, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.
20 Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi.
21 O, dacă ar putea cineva să se roage lui Dumnezeu pentru om, aşa cum omul se roagă pentru aproapele său!
22 Când puţinii mei ani se vor sfârşi, mă voi duce pe calea fără întoarcere.