21
Conducătorii de familie ai leviţilor s-au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun şi de conducătorii de familie ai seminţiilor copiilor lui Israel.
Şi ei le-au vorbit la Silo, în ţara Canaanului, şi au zis: Domnul a poruncit prin Moise să ni se dea cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.
Copiii lui Israel au dat atunci leviţilor, din moştenirea lor, cetăţile următoare cu împrejurimile lor, după porunca Domnului:
Au tras la sorţi pentru familia Chehatiţilor; şi Leviţii, fiii preotului Aaron, au avut prin sorţi treisprezece cetăţi din seminţia lui Iuda, din seminţia lui Simeon şi din seminţia Iui Beniamin.
Ceilalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţi zece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Efraim, din seminţia lui Dan şi jumătate din seminţia lui Manase.
Fiii lui Gherşon au avut prin sorţi treisprezece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Isahar, din seminţia lui Aşer, din seminţia lui Neftali şi din jumătate din seminţia lui Manase, în Basan.
Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăţi din seminţia lui Ruben, din seminţia lui Gad şi din seminţia lui Zabulon.
Copiii lui Israel au dat prin sorţi leviţilor cetăţile acestea cu împrejurimile lor, cum poruncise Domnul lui Moise.
Ei au dat din seminţia fiilor lui Iuda şi din seminţia fiilor lui Simeon cetăţile acestea, care sunt menţionate aici pe nume
10 şi care au fost ale fiilor lui Aaron, dintre familiile chehatiţilor, din fiii lui Levi, căci ei au ieşit cei dintâi la sorţi.
11 le-au dat Chiriat-Arba (Arba fiind tatăl lui Anac), care este Hebronul, în ţinutul muntos al lui Iuda, cu împrejurimile ei.
12 Dar câmpiile cetăţii şi satele ei au fost date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune.
13 Au dat deci fiilor preotului Aaron: cetatea de refugiu pentru ucigaşi; Hebronul şi împrejurimile lui, Libna şi împrejurimile ei,
14 Iatinii şi împrejurimile lui, Eştemoa şi împrejurimile ei,
15 Holonul şi împrejurimile lui, Debirul şi împrejurimile lui,
16 Ainul şi împrejurimile lui, Iuta şi împrejurimile ei, şi Bet-Şemeşul şi împrejurimile lui; nouă cetăţi din aceste două seminţii.
17 Şi din seminţia lui Beniamin: Gabaonul şi împrejurimile lui, Gheba şi împrejurimile ei.
18 Anatot şi împrejurimile lui, şi Almonul şi împrejurimile lui: patru cetăţi.
19 Toate cetăţile preoţilor, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăţi cu împrejurimile lor.
20 Şi familiile copiilor lui Chehat, Leviţii care au mai rămas din copiii lui Chehat, au avut prin sorţi cetăţi din seminţia lui Efraim.
21 Şi ei le-au dat cetatea de refugiu pentru ucigaşi, Sihemul cu împrejurimile lui, în ţinutul muntos al lui Efraim, Ghezerul cu împrejurimile lui,
22 Chibţaim cu împrejurimile lui şi Bet-Horon cu împrejurimile lui: patru cetăţi.
23 Şi din seminţia lui Dan: Elteche cu împrejurimile ei, Ghibeton cu împrejurimile lui,
24 Aialon cu împrejurimile lui şi Gat-Rimon cu împrejurimile lui: patru cetăţi.
25 Şi din jumătate din seminţia lui Manase: Taanac cu împrejurimile lui şi Gat-Rimon cu împrejurimile lui: două cetăţi.
26 Toate cetăţile erau zece, cu împrejurimile lor, pentru familiile fiilor lui Chehat care au rămas.
27 Şi fiilor lui Gherşon, dintre familiile Leviţilor, din cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase, au dat ca şi cetate de refugiu a ucigaşului: Golan din Basan cu împrejurimile ei şi Beeştra cu împrejurimile ei: două cetăţi.
28 Şi din seminţia lui Isahar: Chişion cu împrejurimile lui, Dabrat cu împrejurimile lui,
29 Iarmutul cu împrejurimile lui şi En-Ganim cu împrejurimile lui: patru cetăţi.
30 Şi din seminţia lui Aşer: Mişeal cu împrejurimile lui, Abdonul cu împrejurimile lui,
31 Helcat cu împrejurimile lui şi Rehob cu împrejurimile lui: patru cetăţi.
32 Şi din seminţia lui Neftali au dat ca şi cetate de refugiu pentru ucigaşi: Chedeş din Galileea cu împrejurimile ei, Hamot-Dor cu împrejurimile lui şi Cartanul cu împrejurimile lui: trei cetăţi.
33 Toate cetăţile gherşoniţilor, după familiile lor, erau treisprezece cetăţi cu împrejurimile lor.
34 Şi familiilor fiilor lui Merari, celor rămaşi din Leviţi, din seminţia lui Zabulon, le-au dat: Iocneamul cu împrejurimile lui, Carta cu împrejurimile ei,
35 Dimna cu împrejurimile ei şi Nahalal cu împrejurimile lui: patru cetăţi.
36 Şi din seminţia lui Ruben: Beţerul cu împrejurimile lui, Iahţa cu împrejurimile ei,
37 Chedemot cu împrejurimile lui şi Mefaat cu împrejurimile lui: patru cetăţi.
38 Şi celor din seminţia lui Gad le-au dat ca şi cetate de refugiu pentru ucigaş: Ramot din Galaad cu împrejurimile lui, Mahanaim cu împrejurimile lui,
39 Hesbonul cu împrejurimile lui: în total patru cetăţi.
40 Toate cetăţile date prin sorţi fiilor lui Merari, celor rămaşi din familiile leviţilor, după familiile lor, erau douăsprezece cetăţi.
41 Toate cetăţile leviţilor luate din stăpânirea copiilor lui Israel erau patruzeci şi opt de cetăţi cu împrejurimile lor.
42 Cetăţile acestea aveau fiecare împrejurimile ei de jur împrejur; aşa erau toate aceste cetăţi.
43 Şi Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care a jurat că o va da părinţilor lor; ei au luat-o în stăpânire şi s-au aşezat în ea.
44 Domnul le-a dat odihnă din toate părţile, cum jurase părinţilor lor şi nici unul din duşmanii lor n-a putut să le stea împotrivă; Domnul a dat pe toţi duşmanii lor în mâinile lor.
45 Nici una din promisiunile pe care le-a făcut Domnul casei lui Israel n-a rămas neîmplinită; toate s-au împlinit.