1 O femeie dintre soţiile fiilor profeţilor a strigat către Elisei, zicând: Robul tău, soţul meu, a murit şi tu ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia pe cei doi fii ai mei ca să-i facă sclavi.
2 Şi Elisei i-a zis: Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi, ce ai acasă? Şi ea a zis: Roaba ta n-are nimic acasă afară doar de un vas cu untdelemn.
3 Şi el a zis: Du-te şi împrumută vase de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.
4 Şi apoi intră, închide uşa după tine şi după copiii tăi, şi toarnă din untdelemn în toate acele vase; şi să aşezi deoparte pe cele umplute.
5 Ea a plecat de la el şi a închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi aduceau vasele, iar ea turna în ele untdelemn.
6 Şi după ce a umplut vasele, ea a zis fiului ei: Mai dă-mi un vas. Şi el i-a zis: Nu mai este nici un vas. Şi uleiul a încetat să mai curgă.
7 Atunci ea a venit şi a spus omului lui Dumnezeu. Şi el a zis: Du-te, vinde untdelemnul, şi plăteşte-ţi datoria, iar din ce rămâne, vei trăi tu şi copiii tăi.
8 Într-o zi Elisei trecea prin Sunem, unde era o femeie bogată. Şi ea a insistat pe lângă el să mănânce la ea. Şi a urmat că ori de câte ori trecea pe acolo, se ducea să mănânce la ea.
9 Şi ea a zis soţului ei: Iată, ştiu acum că omul acesta, care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu.
10 Hai, te rog, să facem sus o cameră mică din ziduri; şi hai să punem un pat pentru el acolo, şi o masă, şi un scaun, şi o lampă, şi, când va veni pe la noi, să poată intra acolo.
11 Şi într-o zi Elisei a venit acolo, a intrat în camera de sus şi s-a odihnit.
12 El a zis lui Ghehazi, slujitorul lui: Cheamă pe sunamita aceasta! Şi când a chemat-o, ea a venit înaintea lui.
13 Şi el a zis lui Ghehazi. Spune-i: Iată, tu te-ai preocupat pentru noi cu toate aceste pregătiri; eu ce pot face pentru tine? Să vorbesc pentru tine regelui sau comandantului armatei? Şi ea a răspuns: Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.
14 El a zis lui Ghehazi: Ce să fac atunci pentru ea? Şi Ghehazi a răspuns: Ea n-are un fiu şi soţul ei este bătrân.
15 Şi el a zis: Cheam-o! Şi când a chemat-o, ea a stat la uşă.
16 Atunci Elisei a zis: La anul pe vremea aceasta vei ţine în braţe un fiu. Şi ea a zis: Nu, domnul meu, om al lui Dumnezeu, n-o amăgi pe roaba ta!
17 Şi femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, aşa cum îi spusese Elisei.
18 Şi într-o zi, când copilul era mare, a ieşit la tatăl său la secerători.
19 Şi el a zis tatălui său: Capul meu! Capul meu! Şi el a zis unui slujitor: Du-l la mama lui!
20 Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama lui. Şi copilul a stat pe genunchii mamei lui până la amiază şi apoi a murit.
21 Ea s-a urcat şi l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa şi a ieşit.
22 Apoi a chemat pe soţul ei şi a zis: Trimite-mi, te rog, pe unul din slujitori şi un măgar, ca să alerg la omul lui Dumnezeu şi să vin înapoi.
23 Şi el a zis: De ce vrei să mergi astăzi la el? Nu este nici lună nouă, nici Sabat! Şi ea a zis: Totul va fi bine.
24 Apoi a pus şaua pe măgar şi a zis slujitorului ei: Mână şi du-te înainte; şi să nu încetineşti călătoria decât dacă-ţi spun eu.
25 Ea a plecat şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe Muntele Carmel. Şi când omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe, a zis lui Ghehazi, slujitorul său: Iată pe sunamita aceea!
26 Acum aleargă în întâmpinarea ei şi spune-i: Eşti bine? Soţul tău este bine? Copilul tău este bine? Şi ea a zis: Bine.
27 Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat ca s-o dea înapoi, dar omul lui Dumnezeu i-a zis: Las-o, căci sufletul ei este amărât în ea şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi-a spus.
28 Atunci ea a zis: Am cerut eu oare de la domnul meu un fiu? Oare n-am zis eu: Nu mă amăgi?
29 Şi el a zis lui Ghehazi: încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă; dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l saluţi şi dacă cineva te salută pe tine, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.
30 Şi mama copilului a zis: Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi. Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
31 Şi Ghehazi a luat-o înaintea lor şi a pus toiagul pe faţa copilului, dar n-a fost nici glas, nici semn de simţire. Aşa că s-a întors în întâmpinarea lui Elisei şi i-a spus, zicând: Copilul nu s-a trezit.
32 Când Elisei a ajuns în casă, iată, copilul era mort şi întins pe patul său.
33 El a intrat şi a închis uşa după ei amândoi, şi s-a rugat Domnului.
34 Şi el s-a urcat şi s-a culcat peste copil; şi a pus gura sa pe gura lui, şi ochii săi pe ochii lui, şi mâinile sale pe mâinile lui şi s-a întins peste copil. Şi carnea copilului s-a încălzit.
35 Apoi Elisei s-a ridicat, a mers încoace şi încolo prin casă, s-a urcat iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii.
36 Şi el a chemat pe Ghehazi şi a zis: Cheamă pe sunamita. Ghehazi a chemat-o. Şi când a intrat la el, Elisei a zis: Ia-ţi copilul.
37 Ea a intrat, s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ; apoi şi-a luat copilul şi a ieşit.
38 Şi Elisei s-a întors la Ghilgal, iar în ţară bântuia o foamete. Pe când stăteau fiii profeţilor înaintea lui, a zis slujitorului său: Pune oala cea mare şi fierbe supă pentru fiii profeţilor!
39 Şi unul din ei a ieşit pe câmp ca să culeagă verdeţuri; a găsit o viţă sălbatică şi a cules din ea colocinţi sălbatici, până şi-a umplut haina. S-a întors şi i-a tăiat în bucăţi în oala cu supă, căci nu ştia ce erau.
40 Apoi au dat oamenilor să mănânce şi pe când mâncau din supă, au strigat şi au zis: Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală! Şi nu puteau să mănânce.
41 Dar Elisei a zis: Aduceţi făină. A aruncat-o în oală şi a zis: Dă oamenilor să mănânce. Şi nu mai era nimic rău în oală.
42 A venit un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pâine din primele lui roade: douăzeci de pâini de orz şi spice proaspete de grâu. Şi Elisei a zis: Dă-le poporului ca să le mănânce.
43 Şi slujitorul său a zis: Cum aş putea să dau din ele la o sută de oameni? Dar el a zis: Dă-le oamenilor ca să le mănânce, căci aşa vorbeşte Domnul: Vor mânca şi va mai rămâne.
44 Atunci el le-a pus înaintea lor şi ei au mâncat şi le-a mai şi rămas, după Cuvântul Domnului.