5
Naaman, comandantul armatei regelui Siriei, era un bărbat cu trecere înaintea stăpânului său şi onorat, pentru că prin el Domnul dăduse biruinţă Siriei. El era şi un om viteaz, dar acum era lepros.
Şi sirienii ieşiseră din cetate la luptă şi aduseseră captivă pe o fetiţă din ţara lui Israel; şi aceasta slujea înaintea soţiei lui Naaman.
Şi ea a zis stăpânei sale: O, dacă domnul meu ar fi la profetul acela din Samaria, l-ar vindeca de lepra lui!
Şi Naaman a intrat şi a spus stăpânului său, zicând: Aşa şi aşa a vorbit fetiţa care este din ţara lui Israel.
Şi regele Siriei a zis: Du-te la Samaria şi eu voi trimite o scrisoare regelui lui Israel. Şi el a plecat şi a luat cu el zece talanţi de argint, şi şase mii de sicii de aur, şi zece haine de schimb.
Şi a adus scrisoarea regelui lui Israel, care spunea: Şi acum, când vei primi scrisoarea aceasta, iată, am trimis la tine pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui.
Şi cum a citit regele lui Israel scrisoarea şi-a rupt hainele şi a zis: Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să dau viaţă, de omul acesta trimite la mine pe un om ca să-l vindec de lepra lui? Să ştiţi deci şi să înţelegeţi că omul acesta caută prilej de ceartă cu mine.
Şi când Elisei, omul lui Dumnezeu, a auzit că regele lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis la rege, zicând: De ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l acum să vină la mine şi va şti că în Israel este un profet!
Naaman a venit cu caii săi şi cu carul său şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.
10 Şi Elisei a trimis la el pe un mesager ca să-i spună: Du-te şi te spală de şapte ori în Iordan şi carnea ta se va face ca mai înainte, şi vei fi curat.
11 Dar Naaman s-a mâniat, a plecat şi a zis: Iată, eu credeam că el va ieşi la mine, va sta înaintea mea şi va chema Numele Domnului Dumnezeului său, îşi va pune mâna pe locul ranei şi va vindeca lepra.
12 Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? Nu m-aş putea oare spăla în ele şi să fiu curat? Şi s-a întors şi a plecat mânios.
13 Dar slujitorii lui s-au apropiat, i-au vorbit şi au zis: Părinte, dacă profetul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult ar trebui să faci când ţi-a zis: Spală-te şi vei fi curat.
14 Şi el s-a coborât şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut cum este carnea unui copilaş, şi el s-a curăţat.
15 Şi el s-a întors la omul lui Dumnezeu cu toată suita lui, şi a venit şi a stat înaintea lui şi a zis: Iată, acum cunosc că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel; şi acum primeşte, te rog, un dar de la robul tău.
16 Dar Elisei a zis: Viu este Domnul, înaintea căruia stau, că nu voi primi nimic. Şi Naaman a insistat să-l primească, dar el a refuzat.
17 Atunci Naaman a zis: Dacă tu nu vrei să primeşti, lasă, te rog, să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri; căci robul tău nu mai vrea să aducă altor dumnezei nici ardere-de-tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.
18 Iată, totuşi, ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon ca să se închine acolo, şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon; să ierte Domnul pe robul tău pentru fapta aceasta.
19 Şi Elisei i-a zis: Du-te în pace. Aşa că s-a depărtat de el la o anumită distanţă.
20 Dar Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, şi-a zis în sine: Iată, stăpânul meu a cruţat pe Naaman sirianul şi n-a luat de la el ceea ce i-a adus. Viu este Domnul, voi alerga după el şi voi lua ceva de la el.
21 Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Şi când Naaman l-a văzut alergând după el, a sărit din car spre întâmpinarea lui şi a zis: Este bine totul?
22 Şi el a zis: Totul este bine. Stăpânul meu m-a trimis, zicând: lată, tocmai acum au venit la mine doi tineri dintre fiii profeţilor din ţinutul muntos al lui Efraim: dă-le, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.
23 Şi Naaman a zis: Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi. Şi a insistat pe lângă el şi a legat doi talanţi de argint în doi saci cu două schimburi de haine, şi le-a dat la doi dintre slujitorii lui, ca să le ducă înaintea lui Ghehazi.
24 Şi când au ajuns la un deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor si le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor şi ei au plecat.
25 El a intrat şi a stat înaintea stăpânului său. Şi Elisei i-a zis: De unde vii, Ghehazi? Şi el a zis: Robul tău nu s-a dus nicăieri.
26 Atunci Elisei i-a zis: Oare n-a fost duhul meu cu tine, când omul acela s-a întors din carul său ca să te întâmpine? Este oare acum timpul de primit argint şi de primit haine, măslini, vii, oi, boi, sclavi şi sclave?
27 De aceea, lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de urmaşii tăi pentru vecie. Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui plin de lepră, alb ca zăpada.