4
Vai! cum s-a înnegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sanctuarului pe la toate colţurile străzilor!
Fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată, cum sunt priviţi acum: ca nişte vase de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
Chiar şi şacalii îşi apleacă sânul şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din deşert.
Limba sugarului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
Cei ce se hrăneau cu mâncăruri alese leşină pe străzi. Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
Căci pedeapsa vinei fiicei poporului meu este mai mare decât pedeapsa păcatului Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
Prinţii ei erau mai curaţi decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
Dar acum, înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea, aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe străzi; pielea le este lipită de oase, este ca lemnul.
Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei care pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10 Mâinile femeilor pline de milă şi-au fiert copiii, care le erau hrana, în mijlocul fiicei prăpădului poporului meu.
11 Domnul Şi-a împlinit furia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile.
12 Regii pământului şi toţi locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul şi duşmanul ar putea să intre pe porţile Ierusalimului.
13 Iată roadă păcatelor profeţilor, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepţi.
14 Rătăceau ca orbii pe străzi, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
15 Depărtaţi-vă, necuraţilor! li se striga, la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi! Când fugeau încoace şi încolo printre popoare, se spunea: Să nu mai locuiască aici!
16 Mânia Domnului i-a împrăştiat şi nu-Şi va mai îndrepta privirile spre ei. Poporul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Şi acolo ni se sfârşeau ochii şi aşteptam zadarnic ajutor. În aşteptarea noastră priveam spre un popor care nu ne putea mântui.
18 Ne pândeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe străzile noastre; ni se apropia sfârşitul, ni se împliniseră zilele. Da, ne venise sfârşitul!
19 Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în deşert.
20 Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui printre popoare.
21 Bucură-te şi saltă de veselie, fiica Edomului, care locuieşti în ţara Ut! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, pedeapsa nelegiuirii tale s-a terminat; El nu te va mai trimite în captivitate. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; El îţi va da pe faţă păcatele.