5
Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne umilirea.
Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!
Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca nişte văduve.
Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.
Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire, suntem obosiţi, nu avem odihnă.
Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne saturăm de pâine.
Părinţii noştri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm nelegiuirile.
Sclavii ne stăpânesc, nimeni nu ne scapă din mâna lor.
Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre, din cauza săbiei deşertului.
10 Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.
11 Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.
12 Mai-marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor. Bătrânilor nu li s-a dat nici o cinste.
13 Tinerii au fost puşi să râşnească, şi copiii cădeau sub poverile de lemn.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă şi tinerii au încetat să mai cânte.
15 Bucuria din inimile noastre a încetat şi jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut coroana de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,
18 este din cauză că Muntele Sionului este pustiit, se plimbă vulpile pe el.
19 Dar Tu, Doamne, rămâi pe vecie; tronul Tău este din generaţie în generaţie.
20 Pentru ce să ne uiţi cu totul şi să ne părăseşti pentru aşa mult timp?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi vom fi întorşi! Reînnoieşte-ne zilele ca odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot, oare, şi să Te fi mâniat împotriva noastră peste măsură de mult?