4
Şi El a început iarăşi să-i înveţe lângă mare. Şi s-a adunat la El o mare mulţime, aşa că S-a suit şi a stat într-o corabie, pe mare; şi toată mulţimea era pe ţărm, lângă mare.
Şi El îi învăţa multe lucruri în parabole; şi în învăţătura Lui, le Spunea:
Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene.
Şi pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum; şi au venit păsările cerului şi au mâncat-o.
Şi o altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ; şi a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc,
dar, când a răsărit soarele, s-a veştejit şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
Şi o altă parte a căzut între spini; şi spinii au crescut, au înăbuşit-o şi n-a dat roadă.
Şi o altă parte a căzut în pământ bun; şi a dat roadă, care se înălţa şi creştea şi a adus: una treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.
Şi El le-a zis: Cine are urechi de auzit, să audă.
10 Şi când a fost singur, cei care erau în jurul Lui şi cu cei doisprezece, L-au întrebat despre parabolă.
11 Şi El le-a zis: Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu; dar celor de afară, toate lucrurile le sunt prezentate în parabole,
12 pentru ca, privind, să privească, dar să nu cunoască; şi auzind, să audă, dar să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele.
13 Şi El le-a zis: Nu pricepeţi parabola aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate parabolele?
14 Semănătorul seamănă cuvântul;
15 Şi cei de lângă drum sunt aceia în care este semănat cuvântul, dar când îl aud, vine Satana îndată şi ia cuvântul care a fost semănat în inimile lor.
16 Şi tot astfel, cei în care sămânţa este semănată pe locuri stâncoase, sunt acei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie;
17 dar n-au rădăcină în ei, ci sunt până la o vreme; apoi, când vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului, îndată se poticnesc.
18 Şi alţii sunt cei în care sămânţa este semănată între spini; aceştia sunt cei care aud cuvântul,
19 dar năvălesc în ei grijile acestei lumi şi înşelăciunea bogăţiilor şi poftele pentru alte lucruri, care înăbuşă cuvântul şi îl fac astfel neroditor.
20 Şi aceia în care sămânţa a căzut pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul şi îl primesc şi aduc roadă: unul treizeci şi altul şaizeci şi altul o sută.
21 Şi El le-a mai zis: Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este ea adusă ca să fie pusă în sfeşnic?
22 Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va ieşi la lumină.
23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.
24 Şi El le-a mai zis: Luaţi seama la ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; şi vouă, celor care auziţi, vi se va da şi mai mult;
25 Căci celui ce are, i se va da; dar de la cel ce nu are, se va lua şi ce are.
26 Şi El a mai zis: împărăţia lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânţa pe pământ;
27 şi chiar dacă noaptea doarme sau ziua stă treaz, sămânţa încolţeşte şi creşte fără ca el să ştie cum.
28 Pentru că pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spicul, după care grâu deplin în spic.
29 Şi când roadă este coaptă, trimite îndată secerătorii, pentru că a venit secerişul.
30 Şi El a mai zis: Cu ce vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu sau cu ce parabolă o vom descrie?
31 Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ;
32 şi, după ce este semănat, creşte şi se face mai mare decât toate ierburile şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului se pot adăposti la umbra lui.
33 Şi cu multe parabole de felul acesta El le vestea cuvântul, după cum erau ei în stare să-L înţeleagă.
34 Nu le vorbea deloc fără parabolă, dar, când erau singuri la o parte, le explica ucenicilor Săi toate lucrurile.
35 Şi în aceeaşi zi, când se însera, El le-a zis: Să trecem de partea cealaltă.
36 Şi după ce a dat drumul mulţimii, ucenicii L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era. Şi împreună cu El mai erau şi alte corăbii, însă mai mici.
37 Şi s-a stârnit o mare furtună de vânt şi valurile loveau în corabie, încât corabia era aproape să se umple.
38 Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Şi ei L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?
39 Şi El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: Taci, fii liniştită! Vântul a încetat şi s-a făcut o linişte mare.
40 Şi El le-a zis: De ce sunteţi aşa de fricoşi? De ce nu aveţi credinţă?
41 Şi i-a cuprins o mare frică şi ziceau unii către alţii: Cine este Acesta de Îl ascultă şi vântul şi marea?