18
David a numărat poporul care era cu el şi a stabilit conducători peste mii şi conducători peste sute.
Şi David a trimis o treime din popor sub conducerea lui Ioab, o treime sub conducerea lui Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime sub conducerea lui Itai gătitul. Şi regele a zis poporului: Voi merge şi eu cu voi.
Dar poporul a răspuns: Tu nu vei merge cu noi; căci dacă noi vom fugi, lor nu le va păsa de noi şi chiar dacă jumătate din noi ar muri, lor tot nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Aşadar, este mai bine ca tu să ne vii în ajutor din cetate.
Regele le-a zis: Voi face tot ceea ce credeţi voi că este cel mai bine. Şi regele a stat lângă poartă şi tot poporul a ieşit cu sutele şi cu miile.
Şi regele a poruncit lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai, zicând: Purtaţi-vă, de dragul meu, blând cu tânărul Absalom! Şi tot poporul a auzit porunca regelui dată tuturor conducătorilor lui cu privire la Absalom.
Poporul a ieşit în câmp împotriva lui Israel şi bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.
Şi acolo poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David, şi a fost o mare înfrângere în ziua aceea, douăzeci de mii de bărbaţi.
Şi de acolo lupta s-a întins peste toată ţara; şi în ziua aceea pădurea a mâncat mai mult popor decât a mâncat sabia.
S-a întâmplat că Absalom s-a întâlnit cu slujitorii lui David. Căci Absalom călărea pe măgarul lui, şi măgarul a intrat sub ramurile groase ale unui stejar uriaş. Şi capul lui Absalom a fost prins de stejar, aşa că a rămas spânzurat între cer şi pământ, iar măgarul care fusese sub el a mers mai departe.
10 Un om, văzând lucrul acesta, a spus lui Ioab şi a zis: Iată, am văzut pe Absalom agăţat într-un stejar.
11 Şi Ioab a zis omului care i-a spus ştirea aceasta: Dacă l-ai văzut, de ce nu l-ai lovit acolo la pământ? Ţi-aş fi dat zece sicii de argint şi un brâu.
12 Dar omul a zis lui Ioab: Chiar dacă aş cântări în mâna mea o mie de sicii de argint, tot nu mi-aş întinde mâna împotriva fiului regelui; căci regele ţi-a poruncit în auzul nostru ţie şi lui Abişai şi lui Itai, zicând: Să vă feriţi să vă atingeţi careva de tânărul Absalom!
13 Altminteri, aş fi făcut o mişelie chiar împotriva vieţii mele. Căci nimic nu rămâne ascuns înaintea regelui şi tu însuţi ai fi stat împotriva mea.
14 Ioab a zis: Nu voi pierde timpul aici cu tine. Şi a luat trei săgeţi în mână şi le-a înfipt în inima lui Absalom, care mai trăia încă în mijlocul stejarului.
15 Şi zece tineri, care purtau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorât.
16 Ioab a sunat apoi din trompetă şi poporul s-a întors din urmărirea lui Israel, căci Ioab ţinea piept poporului.
17 Ei au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din pădure şi au ridicat peste el o grămadă foarte mare de pietre. Şi tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui.
18 În timpul vieţii lui, Absalom îşi ridicase un stâlp de aducere-aminte în Valea Regelui, căci zicea: N-am nici un fiu prin care să se poată păstra spre amintire numele meu. Şi el a numit stâlpul cu numele său, care şi astăzi se cheamă stâlpul lui Absalom.
19 Şi Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: Lasă-mă să alerg şi să duc regelui vestea că Domnul l-a scăpat din mâna duşmanilor lui.
20 Dar Ioab i-a zis: Nu tu eşti omul care să duci veşti astăzi, vei duce veşti altă dată; astăzi nu vei duce veşti, pentru că fiul regelui a murit.
21 Şi Ioab a zis lui Cuşi: Du-te! Spune regelui ce ai văzut! Şi Cuşi s-a închinat înaintea lui Ioab şi a alergat.
22 Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăşi lui Ioab: Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi. Şi Ioab a zis: De ce vrei să alergi, fiule, din moment ce nu este nici o veste pentru tine?
23 Orice s-ar întâmpla, a zis el, lasă-mă să alerg. Şi Ioab i-a zis: Aleargă! Atunci Ahimaaţ a alergat pe drumul câmpiei şi l-a întrecut pe Cuşi.
24 David stătea între cele două porţi. Şi păzitorul de pe acoperişul porţii s-a urcat pe zid, şi-a ridicat privirile şi s-a uitat. Şi iată că alerga un om singur.
25 Şi păzitorul a strigat şi a spus regelui. Regele a zis: Dacă este singur, aduce veşti. Şi omul acela se tot apropia.
26 Şi păzitorul a văzut un alt om alergând; şi păzitorul a strigat la portar şi a zis: Iată, un alt om aleargă singur! Şi regele a zis: Şi acesta aduce veşti!
27 Şi păzitorul a zis: Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Şi regele a zis: El este un om bun şi vine cu veşti bune.
28 Şi Ahimaaţ a strigat şi a zis regelui: Totul este bine! Şi s-a proşternut înaintea regelui cu faţa la pământ şi a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău, care a dat în mâinile noastre pe oamenii care au ridicat mâna împotriva domnului meu regele!
29 Şi regele a zis: Tânărul Absalom este bine? Şi Ahimaaţ a zis: Când Ioab a trimis pe slujitorul regelui şi pe mine, slujitorul tău, am văzut mulţime mare, dar nu ştiu despre ce era vorba:
30 Şi regele a zis: Dă-te la o parte şi stai aici! El s-a dat deci la o parte şi a stat alături.
31 Şi iată, a sosit Cuşi. Iar Cuşi a zis: Să afle domnul meu, regele, vestea cea bună! Căci astăzi Domnul te-a scăpat din mâna tuturor acelora care s-au ridicat împotriva ta.
32 Şi regele a zis lui Cuşi: Tânărul Absalom este bine? Şi Cuşi a zis: Ca tânărul acesta să fie duşmanii domnului meu, regele, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta ca să-ţi facă rău!
33 Atunci regele s-a cutremurat şi s-a urcat în camera sa de sus, deasupra porţii, şi a plâns. Şi în timp ce mergea, a zis: O, fiul meu Absalom, fiul meu, fiul meu Absalom! Mai bine muream eu în locul tău, o, Absalom, fiul meu, fiul meu!