4
Şi când fiul lui Saul a auzit că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere, şi tot Israelul s-a înspăimântat.
Şi fiul lui Saul avea doi comandanţi peste trupele de război; numele unuia era Baana, iar numele celuilalt era Recab, fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. (Căci Beerot era şi el parte din Beniamin,
pentru că beerotiţii fugiseră la Ghitaim şi au locuit acolo până în ziua de astăzi.)
Şi Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu schilod de picioare. Era de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan, şi când doica lui l-a luat şi a fugit. S-a întâmplat că în graba ei să fugă, el a căzut şi a rămas schilod. Numele lui era Mefiboşet.
Şi fiii lui Rimon beerotitul, Recab şi Baana, s-au dus în timpul căldurii zilei şi au ajuns în casa lui Iş-Boşet care se odihnea de amiază.
Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece; şi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat,
Când au intrat în casă, în timp ce el era culcat în pat în dormitorul lui, l-au lovit şi l-au omorât, şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers toată noaptea prin câmpie.
Şi ei au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi au zis regelui: Iată, capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, duşmanul tău, care voia să-ţi ia viaţa! Şi Domnul a răzbunat astăzi pe domnul meu, regele, împotriva lui Saul şi împotriva urmaşilor lui!
Şi David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon beerotitul, şi le-a zis: Viu este Domnul, care mi-a răscumpărat sufletul din orice primejdie,
10 când cel care mi-a spus, zicând: Iată, Saul este mort, crezând că îmi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am ucis la Ţiclag – cel care a crezut că îi voi da o răsplată pentru vestea lui;
11 şi când nişte oameni răi au ucis un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult nu îi voi cere sângele din mâna voastră şi vă voi nimici de pe pământ.
12 Şi David a poruncit slujitorilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Dar au luat capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, în Hebron.