23
Pavel s-a uitat ţintă la Sinedriu şi a zis: Fraţilor, eu am trăit cu toată curăţia conştiinţei mele înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…
Marele preot Anania a poruncit celor care stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
Atunci Pavel i-a zis: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu stai să mă judeci după Lege şi porunceşti să mă lovească împotriva Legii!
Cei care stăteau lângă el i-au zis: Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?
Şi Pavel a zis: N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot, căci este scris: Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău.
Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei iar alta farisei, a strigat în plin Sinedriu: Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din cauza speranţei în învierea morţilor sunt dat în judecată.
Când a zis cuvintele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei şi adunarea s-a dezbinat.
Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.
S-a făcut o mare agitaţie; şi câţiva experţii în Lege din partida fariseilor s-au ridicat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?…
10 Fiindcă cearta creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit soldaţilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.
11 În noaptea următoare, Domnul i S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.
12 În ziua următoare, iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea până nu îl vor omorâ pe Pavel.
13 Cei care făcuseră legământul acesta erau mai mulţi de patruzeci.
14 Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la conducătorii poporului şi le-au zis: Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu îl vom omorâ pe Pavel.
15 Acum dar, voi, împreună cu Sinedriul, daţi de ştire căpitanului şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi cauza mai amănunţit; şi până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.
16 Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în fortăreaţă şi i-a spus lui Pavel.
17 Pavel l-a chemat pe unul din centurioni şi i-a zis: Du-l pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.
18 Centurionul l-a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan şi i-a zis: Deţinutul Pavel m-a chemat şi m-a rugat să-l aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.
19 Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte şi l-a întrebat: Ce ai să-mi spui?
20 El a răspuns: Iudeii s-au sfătuit să te roage să-l aduci mâine pe Pavel înaintea Sinedriului, ca şi cum ai avea să-l cercetezi mai amănunţit.
21 Tu să nu-i asculţi, pentru că mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata şi n-aşteaptă decât aprobarea ta.
22 Căpitanul l-a lăsat pe tânărul să plece şi i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri.
23 Pe urmă, a chemat doi centurioni şi le-a zis: La ceasul al treilea din noapte să aveaţi gata două sute de soldaţi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de lăncieri, ca să meargă până la Cezareea.
24 Le-a poruncit să aducă şi animale pentru Pavel, ca să-l pună călare şi să-l ducă sănătos şi teafăr la guvernatorul Felix.
25 Lui Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins:
26 Claudius Lisias către excelenţa sa, guvernatorul Felix: plecăciune!
27 Acest om, pe care l-au prins iudeii, era să fie omorât de ei şi eu m-am dus repede cu soldaţii şi l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este roman.
28 Am vrut să aflu cauza pentru care-l învinuiau şi l-am adus înaintea Sinedriului lor.
29 Am găsit că era învinuit pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu comisese nici o nelegiuire care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.
30 Mi s-a dat însă de ştire că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine şi am făcut cunoscut şi celor care-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.
31 Soldaţii, după porunca pe care o primiseră, l-au luat pe Pavel şi l-au dus noaptea până la Antipatrida.
32 A doua zi i-au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în fortăreaţă.
33 Ajunşi în Cezareea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna guvernatorului şi l-au adus pe Pavel înaintea lui.
34 Guvernatorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat de unde este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia, i-a zis:
35 Te voi asculta când vor veni reclamanţii tăi. Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.