1 Pe când vorbeau Petru şi Ioan mulţimii, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,
2 foarte necăjiţi că învăţau mulţimile şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3 Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în închisoare până a doua zi, căci se înserase.
4 Însă mulţi din cei care auziseră cuvântarea au crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
5 A doua zi mai marii poporului, conducătorii naţiunii şi experţii Legii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6 cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei care se trăgeau din familia marilor preoţi.
7 I-au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: Mai mari ai poporului şi conducători ai lui Israel!
9 Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10 s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot poporul lui Israel! Omul acesta se prezintă înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11 El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.
12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că ei nu erau oameni învăţaţi ci oameni de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
14 Dar fiindcă îl vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15 Le-au poruncit doar să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit între ei
16 şi au zis: Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune evidentă, pe care n-o putem tăgădui.
17 Dar, ca să nu se răspândească vestea aceasta mai departe în popor, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.
18 Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să nu-i mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19 Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu,
20 căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.
21 I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din cauza mulţimii; fiindcă toţi Îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.
23 După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi conducătorii poporului.
24 Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25 Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: Pentru ce se frământă naţiunile şi pentru ce se gândesc popoarele la lucruri deşarte?
26 Regii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.
27 Într-adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu naţiunile şi cu mulţimile lui Israel,
28 ca să facă tot ce destinase mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
30 şi întinde-fii mâna, ca să se facă vindecări, minuni şi semne prin Numele Robului Tău cel sfânt, Isus.
31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate în comun.
33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34 Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă; toţi cei care aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute
35 şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică în traducere fiul mângâierii, un levit originar din Cipru,
37 a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.