3
De aceea, fraţi sfinţi, care sunteţi părtaşi la chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
care a fost credincios Celui care L-a destinat, cum şi Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu.
Căci El a fost găsit vrednic să aibă o glorie cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel care a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi.
Orice casă este zidită de cineva, dar Cel care a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.
Cât despre Moise, el a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca slujitor, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu.
Dar Cristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită şi speranţa cu care ne lăudăm.
De aceea, aşa cum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă auziţi vocea Lui,
nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu,
unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
10 De aceea M-am dezgustat de generaţia aceasta şi am zis: Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!
11 Am jurat, deci, în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea!
12 Aveţi grijă dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.
13 Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cât timp se zice: Astăzi, pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început,
15 cât timp se zice: Astăzi, dacă auziţi vocea Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.
16 Cine au fost, într-adevăr, cei care s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care au ieşit din Egipt prin Moise?
17 Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei care păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu?
18 Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor care nu ascultaseră?
19 Vedem, deci, că n-au putut să intre din cauza necredinţei lor.