1 De aceea, să lăsăm adevărurile elementare ale lui Cristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,
2 învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata eternă.
3 Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
4 Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –
6 şi care totuşi au căzut, este imposibil să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
7 Când un pământ este udat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o plantă folositoare celor pentru care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu.
8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este părăsit şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
9 Deşi vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite efortul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care i-aţi ajutat şi-i ajutaţi pe sfinţi.
11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi înflăcărare, ca să păstreze până la sfârşit o deplină speranţă,
12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor care prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.
13 Dumnezeu, când i-a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.
15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.
16 Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o garanţie, care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
17 De aceea şi Dumnezeu, fiindcă dorea să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor promisiunii nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,
18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm speranţa care ne era pusă înainte,
19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o speranţă tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte – mergător, când a fost făcut Mare Preot în eternitate, după ordinul lui Melhisedec.