1 Toţi colectorii de impozite şi toţi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.
2 Şi fariseii şi experţii Legii murmurau şi ziceau: Omul acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.
3 Dar El le-a spus parabola aceasta:
4 Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde una din ele, nu le lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?
5 După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri
6 şi când se întoarce acasă, îi cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.
7 Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă.
8 Sau care femeie, dacă are zece drahme de argint şi pierde una dintre ele, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu atenţie până când o găseşte?
9 După ce a găsit-o, le cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi le zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.
10 Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.
11 El a mai zis: Un om avea doi fii.
12 Cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi tatăl le-a împărţit averea.
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă.
15 Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
17 Şi-a venit în fire şi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19 şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din sclavii tăi.
20 Şi s-a ridicat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat şi l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22 Dar tatăl a zis sclavilor săi: Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să sărbătorim,
24 căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să sărbătorească.
25 Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi dansuri.
26 L-a chemat pe unul din sclavi şi a început să-l întrebe ce este.
27 Sclavul acela i-a răspuns: Fratele tău a venit înapoi şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.
28 El s-a umplut de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.
29 Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: Iată, eu îţi slujesc ca un sclav de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să sărbătoresc cu prietenii mei;
30 iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.
31 Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.
32 Dar trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.